Cum gătești ca să nu pierzi vitaminele
Stresul de la serviciu şi presiunile de acasă te fac de multe ori să alegi pentru alimentaţia ta şi a familiei tale preparatele care se pregătesc cel mai uşor: le-ai pus la microunde sau le-ai aruncat în tigaie şi gata masa.
Nu puteai găsi un mod mai nociv de a găti mâncarea. Există mai multe feluri de a găti sănătos, care cer, într-adevăr, un pic mai mult timp, dar care, pe termen lung, îţi asigură ţie şi familiei tale o alimentaţie plină de vitamine.
Le găteşti la aburi: pline de vitamine
Gătitul la aburi este una dintre cele mai sănătoase şi mai eficiente moduri de a găti în special legumele, carnea de pui şi peştele. În acest fel, alimentele nu vin în contact cu apa şi nu-şi pierd vitaminele şi mineralele. Nu ai nevoie de ulei, alte grăsimi sau de sare. Te gândeşti probabil la acele vase speciale de fiert pe aburi, care sunt mai scumpe. Nu ai neapărat nevoie de ele ca să găteşti astfel.
Îţi trebuie pur şi simplu o oală cu capac şi o sită. Pui legumele sau carnea în sită, pe care o aşezi într-o oală cu puţină apă. Ai grijă ca sita să nu fie în apă, ci deasupra ei. Acoperi oala cu un capac, o pui pe foc şi laşi alimentele până se pătrund.
Le fierbi în apă: fără grăsime
După gătitul la aburi, fierberea ar fi următoarea opţiune. Eviţi astfel să foloseşti multe grăsimi şi sare în prepararea legumelor şi a cărnii, pe de o parte, şi conservi o mare cantitate din vitaminele, sărurile minerale şi proteinele din alimente, pe de altă parte. Dacă fierbi legumele în puţină apă, doar cât să le acopere, şi le ţii pe foc un timp scurt, ele îşi vor păstra o mai mare cantitate de calciu, fier şi magneziu.
Le înăbuşi: nu distrugi proteinele
Metoda aceasta este potrivită în special pentru carnea de vită şi de porc, care se frăgezeşte mai greu, şi pentru rădăcinoase. Pregătite astfel, aceste tipuri de carne îşi păstrează proteinele de care ai nevoie, iar grăsimile nu-şi schimbă proprietăţile benefice. Acoperi carnea sau rădăcinoasele cu puţină apă fierbinte şi ulei, pui un capac şi laşi să se înăbuşe.
Află continuarea pe clicksanatate.ro