MENIU

Cum fentează Piedone licitațiile. Abateri majore, nicio sesizare. Cine îi păzește spatele

Cum fentează Piedone licitațiile

Avem informații explozive despre modul în care Cristian Popescu Piedone, actualul primar al sectorului 5, a fentat licitații pe bandă rulantă, prin divizarea contractelor de achiziție publice în mai multe contracte de valoare mică. 

Peste 30 de nereguli majore au fost descoperite în urma unui control al Curții de Conturi, însă totul a rămas la stadiul de constatare, fără sesizarea propriu-zisă a organelor de control. Motivul? Costel Ene. 

Acesta ar fi omul care îi păzește spatele edilului încă de pe vremea când acesta avea în subordine sectorul 4 al Capitalei. Culmea, ar fi chiar și înrudit cu primarul. Contactați de jurnaliștii Realitatea PLUS, Cristian Popescu Piedone, Costel Ene și reprezentații Curții de Conturi nu au răspuns întrebărilor până la momentul difuzării acestui material. 

Marile contracte încheiate de Primăria lui Piedone au fost divizate în loturi de mică valoare pentru a evita licitațiile. Este constatarea făcută de Curtea de Conturi la ultimul audit efectuat la Sectorul 5 pentru anul 2022. Practic, atribuirea directă și fără licitație, oferă proceduri cu transparență mai mică, iar contractele sunt mai ușor de acordat, direcționate către firme care pot avea interese financiare.

Aceeași situație a fost descoperită și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din sector, instituție subordonată Primăriei.

Reprezentanții Curții de Conturi nu au mers, însă, mai departe cu analiza propriu-zisă a contractelor.

Cum a revenit Piedone din închisoare direct la Primăria Sectorului 5: DOCUMENTE BOMBĂ privind manevra cu scaunul de edil

Curtea de Conturi a mai constat că Primăria Sectorului 5 a făcut plăți nejustificate în valoare de peste 4,9 milioane de lei către Economat Sector 5, societatea comercială deținută de Consiliul Local Sector 5 care administrează magazinele cu același nume.

Documentele în baza cărora au fost făcute plățite sunt catalogate drept „neclare” de Curtea de Conturi. Iar asta pentru că nu rezultă suma de plată, obiectul achiziției, recepția și prețurile unitare ale bunurilor achiziționate.

Toate drumurile duc la un om-cheie pe care Piedone îl ține în umbra sa încă de pe vremea când controla mașinăria din Sectorul 4. Același om i-a fost aproape și înainte ca mandatul să îi fie întrerupt de condamnarea cu închisoarea, din dosarul Colectiv.

Costel Ene, actual director adjunct în cadrul unui departament la Curtea de Conturi a României și fost director la Direcția Economică a Sectorului 4 în mandatul lui Piedone, ar fi cel care trage sforile pentru edil, ca acesta să fenteze după bunul plac licitațiile, în ciuda neregulilor majore. Rezultatul ar fi, în final, simplu: Piedone își poate continua mandatul fără să fie deranjat de instituțiile statului și își poate pregăti fiul pentru preluarea ștafetei.

George Simion: “Îndemn românii din Diaspora să vină acasă pe 9 iunie, să voteze!”

Conform ultimelor declarații de avere disponibile, Costel Ene nu epatează. În 2017, pe vremea când era auditor public extern la Curtea de Conturi a României, declara că are un apartament dobândit în 2003, de aproape 39 de metri pătrați. Însă, nu pe numele său, ci pe-al soției. Nici cu bunurile mobile nu se lăuda: Ene deținea un autoturism fabricat în 2007. Avea, de asemenea, două conturi de creditor, cu o valoare totală de peste 48.000 de lei.

Toate par, însă, în contradicție cu banii pe care îi încasa la acea vreme: 4 salarii cu o valoare totală de peste 70.000 de lei. Nu erau, însă, singurele venituri declarate. Cumulat cu salariul soției de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 și cu alocația copiilor, în buzunare îi intrau anual aproape 93.000 de lei.

Cinci ani mai târziu, din funcția de director adjunct într-un departament la Curtea de Conturi, Costel Ene figurează cu același apartament, dar cu o altă mașină. Și salariile s-au schimbat, astfel că bărbatul declară ca singurele surse de venit sunt salariul de la Curtea de Conturi, de aproape 116.000 de lei și cel al soției de peste 64.000 de lei, angajată tot la Direcția de Asistență Socială Sector 1. Practic, aproape 180.200 de lei. Deci de două ori mult față de 2017.

Potrivit unor surse din anturajul celor doi, Costel Ene nu ar fi, în fapt, un simplu As în mâneca lui Piedone, ci chiar înrudit cu edilul. Numele lui ar apărea alături de celelalte 46 de rude, interpuși, unii chiar interlopi și oameni de încredere, care împart funcții publice, salarii de mii de euro și influență politică. 

Cum au dat Nicușor Dan și Radu Mihaiu bani publici interlopilor. Tun de două milioane de euro operat de un interlop din București