MENIU

Cum făcea sex Suleyman Magnificul. Practicile şocante din timpul orgiilor

Cum făcea sex Suleyman Magnificul. Practicile şocante din timpul orgiilor

Haremul turcesc, promovat în zilele noastre mai ales din prisma serialului Suleyman Manificul sau alte producţii turceşti, este unul dintre visele tabu ale bărbaţilor.

Cuvântul HAREM vine de la cuvântul arab HARAM, care înseamnă DE NEATINS sau INTERZIS. Tocmai de aceea cadânele care făceau parte din haremul sultanelor erau văzute sacre, inabordabile, de toţi ceilalţi, existenţa lor fiind exclusiv dedicate sultanului. Acesta din urmă se desfată sexual cu oricare dintre cadânele pe care le dorea şi existau de multe ori cazuri în care cadânele mureau virgine, de bătrâneţe, din cauză că sultanul pur şi simplu nu avea timp de ele. Cadânele erau conduse, prin tradiţie, de mama sultanului sau de prima lui soţie care avea titlul de sultană.

Având în vedere că femeile din haremul sultanului proveneau de multe ori din culturi diferite şi că multe dintre ele erau virgine la momentul intrării în harem dar şi faptul că secretele sexuale are haremurilor au fost bine păstrate de-a lungul timpului, nu se poate vorbi despre tehnici exacte pentru satisfacerea bărbatului.

Cu toate acestea, se speculează că majoritate sultanilor erau adepţi ai orgiilor şi îşi doreau să fie satisfăcuţi de mai multe femei simultan.

Totodată, se speculează că erau cât se poate de apreciate femeile care cunoşteau câteva secrete sexuale ale culturii orientale.

Astfel, actul sexual în sine era menit să producă plăcere în primul rând bărbatului. În momentele în care femeia era obligată să-i ofere plăcere acestuia, începea prin a-l excita cu săruturi în zone cheie ale corpului.

Femeile din harem ştiau că sărutul lobului urechii, al sfârcurilor şi al pieptului bărbatului pot să-l relaxeze şi să îi producă plăcere nemărginită.

O altă tehnică a satisfacerii bărbatului în haremurile turceşti ar fi fost, se pare, controlarea muşchilor vaginali. Astfel, în timpul contactului sexual în sine, femeile reuşeau să îşi contracte pereţii vaginului pentru a oferi plăcere imensă sultanului, scrie lyla.ro.

Mai multe articole despre:
Turcia sex SULEYMAN MAGNIFICUL