MENIU

Cum arată "secţia groazei", Pediatria din Reşiţa. Managerul: Cearceafuri rupte nu mai avem de 3 ani

Secţiile de ginecologie şi neonatologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa au condiţii de 5 stele, însă nu aceelaşi lucru se poate spune despre compartimentul de pediatrie.

O tânără mamă a trecut prin şcene de coşmar în momentul în care a fost internată aici, împreună cu fetiţa sa, bolnavă de laringită. Pereţi scorojiţi, gândaci, saltele murdare şi băi insalubre, cu asta a avut de a face femeia de 28 de ani, care a trimis la redacţia radioreşiţa.ro mai multe fotografii, în care se pot observa condiţiile pe care trebuie să le suporte pacienţii.

„În urmă cu două săptămâni am fost internată aici în spital cu fetiţa. M-am enervat în prima noapte, am trezit fata din somn pentru că am văzut gândaci peste tot. I-am spus unei infirmiere şi m-a mutat într-un alt salon. Acolo mi-au dat nişte cearşafuri, de toată jena, rupte, iar salteaua era murdară şi foarte veche, cum să pui copilul în aşa ceva? Să ştiţi că eu am spălat geamurile, am spălat şi pe jos deci am şi martori care pot să confirme. Eu 7 zile cât am stat în spital nu am văzut să facă cineva curăţenie să dea cu mopul în saloane sau să se schimbe un pat”.

Managerul Dumitru Secăşan nu este de acord cu declaraţia mamei. Deşi este conştient că secţia de pediatria are câteva probleme, acesta susţine că în niciun caz aici nu sunt gândaci, iar cearşafuri rupte nu mai există de 3 ani în spital. Managerul ne asigură că se vor lua măsuri în viitorul apropiat. Acum se lucrează la canalizare, iar când vor există suficiente fonduri şi condiţiile hoteliere vor fi îmbunătăţite.

Şi în acest caz, persoanele nemulţumite de condiţiile în care sunt tratate în spital sunt rugate de către managerul instituţiei să depună o reclamaţie. De mai bine de 5 ani, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa a început un amplu program de investiţii. Dacă unele specializări respectă cerinţele pacienţilor, altele în schimb încă lasă de dorit, asta pentru că nu sunt suficienţi bani.