Cum arată închisoarea din Italia pe care deţinuţii nu vor să o părăsească
O închisoare din Italia face înconjurul lumii cu imaginile care arată dotările sale şi explică faptul că deţinuţii nu vor să o părăsescă pentru o alta. Motivele sunt lesne de înţeles, condiţiile, fără a fi luxoase, reprezintă un exemplu rar de penitenciar care nu este supraaglomerat şi în care prizonierii nu sunt rău trataţi.
Prizonierii din Sant' Angelo lucrează la o tipografie, dar fac şi vin, agricultură, au o curăţătorie şi sunt plătiţi de statul italian cu nu mai puţin de două treimi din salariul minim pe economie.
Activităţile diverse nu doar reuşesc să îi ţină ocupaţi pe deţinuţi, dar reuşesc să nu oblige guvernul la cheltuieli suplimentare. Tot profitul este reinvestit pentru a plăti activităţi noi pentru deţinuţi, dar şi pentru a oferi mâncare familiilor deţinuţilor săraci.
"Nivelul de civilizaţie al unei societăţi poate fi judecat dacă intri într-o închisoare", susţine Enrico Farina, care conduce programele educaţionale ale închisorii, citându-l pe Dostoievski. Şi, scrie Quartz, pentru puţinii şi norocoşii deţinuţi din Sant' Angelo, societatea italiană pare foarte civilizată.
În închisoare sunt 152 de deţinuţi, cei mai mulţi din zonele rău famate de lângă Npoli şi Caserta. Majoritatea au sentinţe de cinci ani sau de mai mult şi nu au nevoie de măsuri de siguranţă crescute, aşa cum este cazul pentru membrii mafiei.
Închisoarea a fost reconstruită, în 2007, pe locul celei originale, distruse de un cutremur în anii 80. Acum deţinuţii au acces la o cameră şi o curte în care pot petrece timp cu familia, un laborator de informatică, curăţătoria în care lucrează, o grădină plină de măslini, o tipografie în care, de asemenea, lucrează, o capelă, un magazin de unde pot cumpăra jucării şi jocuri pentru copiii care îi vizitează, dar şi acces la bucătării.
Şi, deloc surprinzător, tot mai mulţi deţinuţi aleg să îşi efectueze pedepsele la Sant' Angelo. Mai mult, unii dintre aceştia renunţă la recursuri, pentru că se tem că ar putea fi transferaţi, dacă nu le va fi aprobat.