Cum arată cea mai scumpă vilă din România, de 8 mil. euro
Cea mai scumpă vilă scoasă la vânzare în România are 1.800 mp, e în București lângă Universitate și a fost scoasă la vânzare, potrivit imobiliare.ro, cu opt milioane de euro.
Imobilul are 25 de camere, a fost construit în 1920 în stil neoromânesc și are valoare istorică și arhitecturală. Vila e amplasată pe un teren de 2.340 de metri pătrați.
În zona Romană, o vilă finalizată în anul 1935 poate fi cumpărată cu 7 milioane de euro. Aceasta este compusă din patru corpuri de clădire, are 18 camere și o suprafață utilă de aproape 2.000 de metri pătrați. Proprietatea include un teren de 2.566 de metri pătrați (amenajat cu grădină) și dispune de 25 de locuri de parcare.
În zona Dorobanți, o vilă nouă, finalizată în anul 2010, are un preț cerut de 6,4 milioane de euro, potrivit BusinessCover.ro.
Casele, de două ori mai ieftine decât apartamentele cu 3 şi 4 camere
Într-o perioadă în care toţi ochii sunt aţintiţi pe dinamica piaţă a chiriilor, preţurile de vânzare ale caselor din marile oraşe au ajuns să fie, în unele cazuri, chiar de două ori mai mici decât cele ale apartamentelor cu 3 şi 4 camere.
Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.net, care a luat în calcul preţul mediu pe metru pătrat al locuinţelor din marile oraşe ale ţarii, în aprilie apartamentele cu 3 şi 4 camere sunt mai scumpe în medie cu 26%-51% decât casele/vilele.
În Bucureşti, preţul mediu pentru o casă/vilă este de 613 E/mp, cu 43% mai mic decât cel al unui apartament cu 3 camere şi cu 45% mai mic decât cel al unui apartament cu 4 camere. În aprilie, preţul mediu al unui apartament cu 3 camere în Capitală este de 1.071 E/mp, iar cel al unui apartament cu 4 camere ajunge la 1.116 E/mp.
În Cluj, preţul mediu al unei case/vile este mai mare decât în Bucureşti, ridicându-se la 645 E/mp. Cu toate acestea, trendul se păstrează şi aici, preţul unei case/vile fiind mai mic cu 37% decât cel al unui apartament cu 3 camere şi cu 35,5% mai mic decât cel al unui apartament cu 4 camere. În aprilie, preţul mediu al apartamentelor din Cluj cu 3 camere este de 1.026 E/mp, iar cel al apartamentelor cu 4 camere este de 1.000 E/mp.