MENIU

Cum a blocat o şoferiţă mai multe ambulanţe, o noapte întreagă - FOTO

Întâmplare de neimaginat, în noaptea de marți spre miercuri, pe strada Martir Marius Ciopec din Timișoara, chiar la intrarea în curtea ambulanței Timiș. O șoferiță inconștientă a dat peste cap circulația ambulanțelor în zonă, după ce și-a lăsat mașina în mijlocul drumului și le-a blocat astfel calea.

Șoferița, care locuiește într-un bloc aflat vizavi de stația de ambulanță, și-a parcat mașina ca un bizon în mijlocul drumului.

A lăsat loc de trecere cât să încapă la limită o mașină de dimensiuni mici și a mers să se culce.

Șoferii de ambulanță care au plecat în solicitare au trebuit să vireze la stânga, la ieșirea din stație, și au fost astfel nevoiți o noapte întreagă să ocolească toată zona pentru a se putea îndrepta spre cazuri, scrie tion.ro.

Spre dimineață ei au cerut ajutorul polițiștilor locali. Un echipaj a fost trimis în zonă, iar agenții au aflat identitatea șoferiței.

I-au bătut la ușă și au chemat-o să elibereze drumul. Femeia le-a povestit polițiștilor că a parcat așa pentru că nu avea unde să își lase autoturismul. A fost totuși sancționată de polițiștii locali.

Mai multe articole despre:
0 ambulanţă parcare cum a parcat o şoferiţă