MENIU

CULISELE STATULUI PARALEL. Omul lui Biden din interiorul Uniunii Europene

Președintele SUA Joe Biden

Războiul din Ucraina continuă. Așa că președintele Joe Biden a venit în Europa pentru as se întâlni prsonal cu oficialii NATO și cu cei ai Uniunii Europene. La Bruxelles se află și Mark Gitenstein, ambasadorul Washingtonului la UE, dar și unul dintre cei mai buni prieteni ai președintelui SUA, scrie Jewish Insider. Acesta a ajuns în capitala Uniunii Europene cu câteva săptâmâni înainte de invazia rusă din Ucraina.

Publicația citată relatează că poziția lui Gitenstein în conflictul dintre Rusia și Ucraina este mai mult decorativă, și asta pentru că este „ambasador la o entitate din care nici SUA, nici Ucraina nu fac parte”. Unii analiști spun însă că perioada pe care a petrecut-o în Europa de Est îl ajută acum să traverseze criza din Ucraina, și asta pentru că „el s-a concentrat pe combaterea corupției și pe menținerea instituțiilor democratice” în perioada în care a fost în România, transmite Casa Albă într-un comunicat.

De profesie avocat, Gitenstein a fost ambasador al Statelor Unite în România, în perioada administrației Obama. Cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, Gitenstein a ținut un discurs în fața Parlamentului, în octombrie 2009.

A vorbit despre originile sale românești, dar și despre unele drame ale evreilor care au trecut prin Holocaust și pe care îi cunoștea personal. A trebuit să fie atent pentru a echilibra amintirea acelei perioade tragice și alegerile electorale care se apropiau.

În aceeași zi a fost inaugurat un nou memorial al Holocaustului, în semn de respect pentru victimele acestuia dar și pentru a demonstra progresul în România și pentru a șterge erorile făcute de regimul comunist în acest caz. Și asta pentru că, în România socialistă, adevărul despre Holocaust a fost de multe ori distorsionat.

Andrew Baker, director pentru afaceri internaționale evreiești la Comitetul evreiesc american a declarat că se aștepta ca la inaugurarea memorialului să fie mai mulți americani, iar acțiunea să stârnească mai mult interesul. Baker a sublinat la acea vreme că președintele de atunci al României i-ar fi spus că este nevoie de timp pentru ca publicul român să înțeleagă ce s-a întâmplat și să accepte istoria. Însă tot Baker a precizat că și-a dat seama de faptul că urmau alegerile și nu era nicidecum vorba despre o anumită perioadă, așa cum i-a transmis șeful statului român.

În momentul inaugurării, memorialul nu avea nici măcar o plăcuță montată care să arate scopul acestuia, însă imediat după finalizarea alegerilor a apărut și plăcuța, scrie G4Media. Baker a spus că cel care a urmărit și a susținut aceste acțiuni ar fi fost Gitenstein.

În prezent, relația pe care Mark Gitenstein o are cu Biden îi aduce avantaje. Gitenstein și Biden se cunosc încă din 1970, când actualul ambasador a lucrat la biroul lui Biden din Senat. Howard Gutman, fost ambasador al SUA în Belgia, susține că au o legătură strânsă, iar Gitenstien poate apela la Biden pentru orice problemă. Asta îi asigură lui Gitenstien seriozitate și credibilitate în relațiile sale în străinătate, a adăugat Gutman.

Relația apropiată dintre cei doi a fost confirmată chiar de către Biden, în perioada în care era doar vicepreședinte și efectua o vizită în România, în preajma alegerilor din 2009. Biden spunea atunci că sunt prieteni buni, și-au crescu copiii împeună și sunt apoape rude. 

Mai multe articole despre:
joe biden ue omul lui biden