CULISELE STATULUI PARALEL / Mega proiect în orașul lui Boc, traseul milioanelor. Ce legătură are Udrea cu proiectul de la Cluj
Edilul Clujului, Emil Boc, a aprobat cel mai mare proiect imobiliar din România: Transilvania Smart City. Acesta va include peste 10 mii de apartamente, un mall de 100 de mii de metri pătrați, mai multe școli și supermarketuri, un hotel și un aparthotel, dar și mai multe spații de birouri și săli de coferință. În condițiile în care, potrivit presei, sunt multe proiecte care așteaptă de luni de zile să fie aprobate, apare întrebarea cum de acesta a primit avizele necesare aproape instant. Strictsecret.ro relatează că motivul ar fi relația apropiată dintre Emil Boc și Elena Udrea, cea care s-ar afla de fapt în spatele grandioasei investiții imobiliare.
Proiectul a fost anunțat cu surle și trâmbițe și au apărut în presă informații cum că acesta ar costa peste un miliard de euro, că livrările la complexul de apartamente se vor realiza cu drona și că oamenii vor putea să meargă cu telegondola până la aeroportul situat la distanță de aproximativ un kilometru. Potrivit jurnaliștilor de la strictsecret.ro, dacă nu mai luăm în calcul toate aceste „bonusuri” futuristice ale proiectului care, cel mai probabil, nu vor fi realizate vreodată, construirea acestuia nu ar costa mai mult de 450 de milioane de euro. Pe de altă parte, profitul pe care uriașul proiect ar urma să-l genereze ar fi de nivelul miliardelor de euro.
Tot potrivit jurnaliștilor clujeni aflăm că proprietarul site-ului oficial al proiectului este REALTOPFARMA SA. o firmă care îi are ca acționari pe Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, care deține jumătate din firmă, cealaltă jumătate fiind împărțită între Gheorghe și Mariana Livia Petrovan. Cei din urmă sunt, potrivit jurnaliștilor clujeni, părinții Ceciliei Petrovan, care a devenit soția fostului deputat PMP, Adrian Gurzău. Gurzău este finul Elenei Udrea. La fel ca nașa sa, și Gurzău a avut probleme cu legea. Acesta a fost condamnat la doi ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, pentru că, potrivit procurorilor DNA, Gurzău ar fi primit 270 de mii de euro mită pentru a facilita numirea Angelei Toncescu în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Carpatica Asig.
Din declarația de avere pe care aceasta a depus-o atunci reieșea că Androne câștiga din jobul de referent la Camera Deputaților mai puțin de 800 de lei pe lună.
Astfel, potrivit strictsecret.ro, nu este greu de ghicit de ce, o firmă condusă și deținută doar de apropiați ai Elenei Udrea ar fi avut intrare la edilul Clujului, Emil Boc. Jurnaliștii clujeni au aflat că firma are un trecut interesant. A fost înființată în 2017 drept o societate cu acțiuni la purtător ce avea ca obiect de activitate comerțul cu produse farmaceutice și, mai interesant, este că aceasta ar fi aparținut cumnatului fostului Ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, Laurențiu Prioteasa.
Timp de 3 ani, Realtopfarma nu a făcut niciun profit, în 2020 însă, odată cu începutul pandemiei a început și firma să aibă contracte. Jurnalul Național scria atunci că Romgaz SA ar fi cumpărat prin încredințare directă de la acestă firmă, măști de protecție în valoare de peste 11 mii de lei fără TVA. Potrivit presei, societatea ar fi vândut și Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, fără licitație, combinezoane de protecție biologică pentru suma de 219 mii de lei, tot fără TVA.
Presa susține că acest proiect uriaș ar fi plin de offshore-uri și personaje care au stat până acum în umbră. Un astfel de personaj ar fi Munteanu Septimiu Ștefan, poprietarul firmei Merlin Construcții. Această societate nu ar mai fi depus bilanțuri din 2011, cu toate astea, potrivit jurnaliștior clujeni, firma urmează să primească, în calitate de beneficiar, o parte din sumele pe care le va produce gigantul proiect care va lua naștere la Cluj.
Și terenul pe care urmează să fie construite imobilele are o poveste controversată. Pe lângă Realtopfarma, ca proprietar mai apare și Chester Group Investments SRL. Jurnaliștii clujeni susțin că această firmă aparține interpușilor Elenei Udrea. Firma ar fi o societate de tip pușculiță în acționariatul căreia s-ar fi plimbat pe parcursul timpului mai multe offshore-uri cu sedii prin Gibraltar și Corsica. Nu se știe cine controlează cu adevărat aceste sub-firme, dar presa locală susține că Chester Group Investment avea în posesie acest teren încă din 2008, adică exact în perioada în care Udrea se bucura de multă putere în politică.
Revenind puțin în actualitate, jurnaliștii spun că dezvoltatorul imobiliar clujean, Ștefan Berciu, s-ar fi asociat în acest proiect și l-ar dezvolta alături de companiile menționate anterior. Pe lângă Elena Udrea, care potrivit ziar de cluj, ar controla mare parte din acest proiect, Berciu s-ar mai fi asociat în realizarea lui și cu Gal Avram Marius. Avram Marius a fost trimis în judecată de DNA în octombrie anul trecut pentru trafic de influență.
În spatele lui Berciu s-ar afla, potrivit presei, Nicolai Canetti. Canetti ar fi, potrivit Ziar de Cluj cel care i-ar spune lui Berciu ce să facă și ce să nu facă în cadrul marelui proiect Transilvania Smart City. Nicolai Canetti este un personaj controversat. Chiar dacă este născut la Cluj, acesta are reședința în SUA. În 1959 el s-a mutat în Israel unde a făcut școala și armata, apoi a trăi în Kenya pentru câțiva ai.
Potriviat Ziar de Cluj, Canetti ar vrea să obțină cât mai mulți bani din proiectul care urmează să troneze în inima Ardealului, bani pe care i-ar putea lua din bucata de pământ pe care ar fi primit-o moștenire de la tatăl său, pământ pe care se va construi complexul. Tot presa prezintă într-un articol că lui Canetti i-ar fi fost rușine mereu cu faptul că e român și ar fi vrut să fie identificat drept evreu.