Culisele statului paralel | Ludovic Orban: Mi se pare că Iohannis a fost înlocuit cu o sosie, a pierdut orice legătură cu realitatea
Ludovic Orban a vorbit duminică, în emisiunea ”Culisele statului paralel”, despre schimbarea atitudinii președintelui Klaus Iohannis odată cu alegerile interne din PNL. ”Nu pot să-l recunosc”, a spus fostul lider al PNL.
Orban a amintit că a fost șeful de campanie al lui Iohannis și a precizat că în niciuna din discuțiile avute de la începutul anului, Iohannis nu i-a dat de înțeles că ar avea altă preferință pentru șefia PNL.
”În toate discuțiile pe care le-am avut cu președintele după 1 ianuarie, niciodată nu mi-a spus că ar prefera să fie altcineva președinte la PNL. În prima faza părea că mă sprijină. Nu m-a păcălit, înțeleg lucrurile și deasupra cuvintelor, am puterea de a citi, am și spus, Cîțu nu ar fi avut curajul să candideze fără sprijinul președintelui. Nu cunoaște nici 1 la mie din membrii partidului.
Președintele și-a dorit să fie Cîțu președinte ca să nu fiu eu. Am fost șeful lui de campanie în 2019. În perioada în care am fost la guvernare, am colaborat foarte bine, președintele a fost implicat în bătălia contra pandemiei, realizarea măsurilor de salvare a companiilor, a locurilor de muncă, a relansării economice.
După 1 ianuarie eu nu mai înțeleg nimic din ceea ce a făcut Iohannis. De multe ori am senzația că a fost înlocuit cu o sosie, nu pot să-l recunosc față de perioada în care am colaborat și a făcut o grămadă de lucruri pentru țară. A pierdut orice legătură cu realitatea.
"Nu există niciun motiv ca Cîțu să își dea demisia, Cîțu stă 4 ani la guvernare" - cum să dai asemenea iluzii în fața întregilor cetățeni?
Cert este că eu l-am sfătuit pe domnul președinte să schimbe tot când a ajuns președinte, să nu lucreze cu oamenii lui Băsescu, oamenii au tendința de a-l împacheta pe noul președinte. Pahontu a scăpat”, a declarat fostul lider al PNL.