CULISELE STATULUI PARALEL Ceaușeștii și paranormalul. Nicolae și Elena, între misterele din Bucegi și Baba Vanga
Ca serviciile secrete din toate statele au folosit de a lungul anilor oameni cu puteri paranormale se stie. Lupta pe acest front secret a căpătat o amploare fără precedent în perioada Războiului Rece, iar cuplul Ceaușescu a început să fie atras de aceste mistere. Nivelul lor de înțelegere i-a blocat însă la interpretări primare. Despre Nicolae Ceausescu se spune că ar fi ajuns la celebra clarvăzătoare baba Vanga, iar Elena ar fi apelat si ea la vrajitoare.
Cabinetul 1 înființase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale și pentru antrenarea “soldaților pară” în Munții Buzăului. Cabinetul 2 era invidios. Așa a luat ființă, din ordinul Elenei Ceaușescu, o unitate de paranormali.”
Așa își începe lucrarea jurnalista Adina Mutăr, cea care a cercetat informația în profunzime. Astfel aflăm că unitatea Tovarășei avea misiuni dintre cele mai diverse: de la căutarea comorilor legenadare ascunse în munți până la spionarea soldaților generalului Ilie Ceaușescu, cel care ar fi coordonat unitatea de paranormali comandată de Tovarăș și dezvoltată în cadrul armatei.
Departamentul lui Ceaușescu, un departament cu multe zerouri, ceea ce însemna că era ultra secret, a fost înființat în 1968. Avea misiunea de a descoperi, educa și dezvolta oameni cu neobișnuite capacități. Nu era o premieră în lume - dictatorul auzise că modelul funcționa perfect de multă vreme în URSS, China și America. Radu Cinamar scrie în cartea sa, „Departamentul Zero al Securității”, că la vremea aceea Ceaușescu semnase un protocol cu China prin care se angaja să ofere 100 de burse pentru studenți chinezi dornici să învețe despre parapsihologie de la un anume profesor, dr. Xien, maestru în domeniu. În bazele unității zero care ar fi fost în munții Retezat și pe lângă un oraș cu inițiala B, s-ar fi pus la cale misiuni comlexe. Autorul amintește de disparițiile misterioase de oameni din 1981, în munții Buzăului, dar și despre un aparat inventat să detecteze vibrații, aparat bazat pe principiul rezonanței.
CEAUȘEASCA ERA OBSEDATĂ DE FENOMENE PARANORMALE
“N-am auzit de așa ceva. De cei ai Armatei am auzit, dar la Securitate, nu. Însă Elena Ceaușescu se ocupa cu chestii din astea. În cadrul Consiliului Național pentru Știință și Tehnică, a cărei președintă era. Iar prim-vicepreședinte era Ion Ursu. În CNST era un departament care avea în plan cercetarea și dezvoltarea unor astfel de fenomene. Și nu numai atât. O ispravă binecunoscută a lor a acestui departament a fost monitorizarea transcedentalilor și vânătoarea lor, condusă de Elena Ceaușescu, prin care și-a reglat conturile cu intelectualii care făceau parte din această mișcare,” afirma generalul de Securitate Nicolae Pleșiță, fost șef DIE în vremea lui Ceaușescu.
Oamenii din cadrul acestui Departament raportau direct Tovarășei, iar ea dădea informațiile mai departe spre cercetare. Erau trei ofițeri responsabili cu documentele de grad zero. Unul specializat pe zonele cu zăcăminte strategice, ca uraniu și petrol, descoperite prin percepție extrasenzorială. Un alt ofițer se ocupa de invenții pe care le pasa Institutului de Tehnologie Avansată.
„Se cuvine să amintim cercetările întreprinse pentru a detecta, pe căi extrasenzoriale, comorile legendare ascunse în grotele din Carpații noștri, activitate pentru care Elena Ceaușescu căpătase obsesie.” ((“Dosarele X ale Elenei Ceaușescu”, ADINA MUTĂR, jurnalist).
Dar cel mai mult, Tovarășa era obsedată de control. Așa că, cel de-al treilea ofițer se ocupa de interesele personale ale Elenei. Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceaușescu munceau, iar cei ai Tovarășei îi spionau și le furau rapoartele. În anii 80, umbla vorba că unul din oamenii Tovarășei era atât de talentat încât reușea să mute obiecte cu privirea. Până astăzi nu a confirmat nimeni aceste informații. Se știe doar că, în timp, activitățile acestui departament au fost confundate cu cele ale unității Armatei, comandată de Tovarăș.
CEAUȘEȘTII VOIAU SĂ DESCOPERE VIAȚA ETERNĂ
“Din câte știu, Nicolae Ceaușescu și în special Elena Ceaușescu, au profitat în interes personal de un segment al activității numitului Departament ZERO pe teritoriul României. (…) Probabil că interesul manifestat avea scop curativ, știut fiind faptul, că cei doi conducători ai destinelor românilor voiau să-și prelungească viața. Erau obsedați totodată, de efectele cancerigene ale focarelor geopatogene. Îmi amintesc, că la începutul anilor ’70, Elena Ceaușescu, fiind informată că Palatul Cotroceni se află sub incidența a patru focare geopatogene virulente, a dat ordin să fie demolată o clădire situată în partea sudică a platoului Cotroceni, ferită pe atunci de efectele distructive ale focarelor geopatogene și pe locul respectiv a fost construit un alt palat, identic cu Palatul Cotroceni.” (VASILE RUDAN, fost cercetător în domeniul fenomenelor de frontieră
sursa: jurnalparanormal.ro)
Eugen Celan, fondatorul Asociației Române de Cercetări Psihotronice, își amintea că, auzind despre baba Vanga, vestita clarvăzătoare bulgăroaică, Nicolae Ceaușescu, însoțit de Ion Dincă, a vizitat-o în secret. „Dacă ar fi ascultat ce i-a prezis ea, astăzi probabil că mai trăia”, spunea Celan.
După revoluție, vrăjitoare din București, autoproclamate tămăduitoare, dezvăluiau că savanta de renume mondial își alegea propria cale către paranormal. Și că mergea des la ghicit în ghioc sau în cafea. Principala grijă a Elenei Ceauşescu era să nu-şi piardă soţul.