Cui i-e frică de aluminiu? Adevărul despre vaccinuri
Am început să mă uit mai atent la povestea cu adjuvanții din vaccinuri după ce un bun prieten de-al meu, proaspăt întors dintr-o dezbatere televizată și încă ”stârnit” de retorica anti-vaccin mi-a trimis un mesaj de la un domn X, doar unul dintre aceia care au ales să nu-și vaccineze fetița, scrie doctorul Gabriel Diaconu, pe blog.
Motivul? Acest domn are un frate care-ar fi fost ”nenorocit” de un vaccin, acum mulți ani, de jur împrejur – din ce susține – a văzut / auzit doar cazuri de reacții adverse serioase sau chiar grave, ba chiar unii copii chiar au rămas cu sechele. Motivul pentru astfel de evenimente, în opinia persoanei respective, n-ar fi fost vaccinurile însele, cât ”adjuvanții”. Adjuvanții sunt substanțe folosite ca a) antiseptice (thimerosalul/ sărurile de mercur), b) potențarea răspunsului imun (aluminiu în ambele forme, hidroxil sau fosfat), c) conservare (din nou thimerosal, dar și formaldehida, polisorbatul 80). Admit că am stat să citesc în lung și-n lat despre asta, îndeosebi lucruri disponibile azi curiosului despre problema – mai nou – legăturii adjuvant – efect advers sever dat de vaccin (se includ aici autism, dar și cancer, boli autoimune etc). Prima oprire, și potențialul motiv de-a lăsa baltă întreaga-mi curiozitate, a fost meta-analiza mamut a lui Willhite de anul trecut.
Timp de 80 de pagini absolut aride am citit despre cum umblă aluminiul prin corpul uman, care e aportul dietar, ce-ar putea el să provoace dacă e să dea toxicitate prin diverse mijloace (ocupaționale, de mediu, dar și prin injectare, vezi vaccin). Câteva zile înainte picasem pe un studiu intens recirculat în mediul anti-vaxxers, al Luciei Tomljenovic & Christopher Shaw în care domniile lor arătau o asociere între expunerea la aluminiu în vaccinuri, în ultimii 25 de ani, și frecvența autismului în populație.
Mai multe, din analiza realizată de medicul Gabriel Diaconu aici.