MENIU

Cuba sare la atac după represaliile lui Trump

Raoul Castro

Guvernul de la Havana a "denunţat" vineri noile restricţii în schimburile dintre Cuba şi SUA anunţate vineri de Donald Trump, "reiterând" dispoziţia sa de a continua "dialogul" angajat cu Washingtonul de la restabilirea relaţiilor dintre cele două ţări, transmite AFP.

Într-un comunicat difuzat la postul naţional de televiziune, Havana a "denunţat noile măsuri de înăsprire a embargoului" impus insulei din 1962, reiterând în acelaşi timp "dorinţa sa de a continua dialogul respectuos şi cooperarea" angajate din 2015 cu Statele Unite.

Mai devreme în cursul zilei de vineri, preşedintele american şi-a luat angajamentul, la Miami, în Florida, să redefinească în profunzime apropierea de Cuba şi a denunţat cu fermitate regimul "brutal" aflat la putere la Havana.

Donald Trump a promis "un acord mai bun pentru cubanezi şi pentru Statele Unite" şi a anunţat, totodată, limitarea tranzacţiilor cu entităţile controlate de armata cubaneză, prezente aproape peste tot în sectorul turismului, precum şi punerea în aplicare mai strictă a restricţiilor de călătorie în insula comunistă.

Acuzând "o retorică ostilă ce aminteşte vremurile confruntării deschise" şi "recurgerea la metodele de constrângere din trecut", guvernul cubanez şi-a exprimat regretul pentru "paşii înapoi în relaţiile dintre cele două ţări", potrivit Agerpres.

"Orice strategie vizând schimbarea sistemului politic, economic şi social din Cuba, prin intermediul presiunilor (...) sau folosind metode mai subtile, va fi sortită eşecului", a atras atenţia guvernul condus de Raul Castro.

Mai multe articole despre:
Cuba raoul castro