MENIU

Cu drag, despre România! Județul Dâmbovița, locul unde autoritățile au lăsat la o parte luptele politice pentru binele comunităților

Județul Dâmbovița se schimbă continuu, devine o zonă modernă a României, merge în pas cu timpurile.  Județul se poate lăuda cu câteva realizări de marcă, iar joi seară, la emisiunea "Cu drag, despre România", realizatorii Alexandra Păcuraru și Laurențiu Botin au aflat, chiar de la cei mai importanți factori de decizie locali, care este secretul. 

"De 2 ani, județul Dâmbovița se află pe primul loc în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia la atragerea de fonduri europene, anul acesta avem cele mai mari proiecte de finalizare a infrastructurii rutiere, de apă și canal din România și este în pool position în viitorul program de finanțare fin fonduri guvernamentale să obțină toate sumele pentru care a aplicat. Am realizat asta pentru că vrem să facem treabă și am muncit. Este rezultatul unei munci de echipă", a afirmat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

 

"Avem câteva capitole importante, primul ar fi sănătatea. Avem cel mai mare proiect investițional pentru Spitalul Județean, în valoare de 40 de milioane de lei, pentru un ambulatoriu nou, extinderea secției de primiri urgențe și a celei de cardiologie. Ultimul proiect este realizat integral din fonduri proprii ale Consiliului Județean, este vorba de 2 milioane de lei. (...) Am reușit toate acestea și pentru că eu nu am împărțit județul în roșu și galben, alb și negru", a mai afirmat Ștefan.

 

Ideea colaborării atât între instituții, cât și între oficialii și politicienii locali a fost subliniată și de prefectul județului, Claudia Gilia.

 

"Suntem implicați, ne pasă ce se întâmpla în toate comunitățile din județ, trebuie să fim în slujba cetățeanului si noi ar trebui să fim un exemplu pentru celelalte județe. Este normal să avem o colaborare foarte bună, altfel nu putem să facem lucruri pentru oameni. Misiunea noastră, a tuturor, este să fim în slujba oamenilor. Nu este un discurs, acest lucru vi-l pot confirma și alți oficiali locali, primari care sunt din alte partide decât cel din care fac eu parte.  Eu cred că s-a înțeles că dacă nu există voință si implicare, nu putem face lucruri bune, si cred că la Dâmbovița am înțeles acest lucru. (...). Și eu și președintele CJ știm foarte bine, la firul ierbii, problemele cu care se confruntă UAT-urile și suntem implicați la fel pentru toate, pentru binele județului" a afirmat prefectul județului Dâmbovița, în exclusivitate la Realitatea Plus.

 

Efectele acestei colaborări și strategie de atragere a fondurilor europene se vede și în municipiul reședință de județ. Târgoviște.

 

"NU avem un buget foarte generos si de acea ne întoarcem la fondurile europene, care sunt principala sursă de finanțare, avem o medie de 700 de euro pe cap de locuitor, ceea ce ne plasează pe locul 2 în țară. Avem o gamă foarte largă de obiective pe care le finanțăm cu acești bani, cu prioritate pe  dezvoltarea infrastructurii educaționale, fie că vorbim de creșe, grădinițe, școli gimnaziale, dar avem și un complex turistic extraordinar, cu bazin olimpic de talie europeană, realizat cu o finanțare din fonduri europene de 20 de milioane de euro, care a pus Târgoviște pe harta natației din România și acolo unde David Popovici a participat cu vreo 2 săptămâni înainte de a deveni camion mondial. Lucrăm si la infrastructura rutieră, la transportul în comun din municipiu, suntem printre putinele municipii cu un transport ecologic, avem 40 de autobuze hibrid germane, construim 3 autogări, refacem coridoarele de transport public, toate pe bani europeni, acordăm o mare atenție și spațiilor verzi, se vede că Târgoviște arată verde," a afirmat primarul din Târgoviște, Cristian Stan.

Mai multe articole despre:
cu drag despre romania realitatea plus