CTP, atac la Dragnea. Nici nu știe cum îi cheamă pe unii dintre miniștri
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut o primă reacție la ceremonia de depunere a jurământului de către guvernul condus de Viorica Dăncilă.
„Prima grijă a președintelui Iohannis a fost să nu zâmbească. Nu i-a fost prea greu. A avut o morgă desăvârșită, din primul până în ultimul moment al ceremoniei, vrând să sugereze prin asta faptul că nu are nicio tangență cu acest guvern și că îl așteaptă la cotitură. Apoi, modul în care a recuperat prin discursul de acum, a încercat să recupereze pierderea de capital de imagine pe care a înregistrat-o atunci când a numit-o pe doamna Dăncilă fără niciun comentariu. A probozit, a beștelit activitatea guvernamentală a coaliției PSD-ALDE, a făcut-o cu ou și cu oțet. Pe bună dreptate, avea muniție suficientă aici, încârcându-i trecutul, punându-i niște greutăți în spinare de la bun început - un gest politic așteptat al domnului Iohannis - și a accentuat chestiunea legilor justiției și cea a luptei cu corupția. Iară are dreptate, pentru că în clipa de față pare că pe domnul Dragnea nu-l mai interesează altceva în legătură cu guvernarea. Domnul Dragnea, pe unii dintre miniștri cu siguranță nici nu știe cum îi cheamă prea bine. Ia cunoștință în legătură cu CV-ul lor, cu activitatea lor chiar acum, când ei sunt numiți. E limpede că acolo s-a produs o reîmpărțire a sferelor de influență. Acești miniștri sunt numiți de centre de putere locale, dar nu sub controlul lui Liviu Dragnea. El o are pe doamna Dăncilă, pe doamna Dan, pe Paul Stănescu și firește pe domnul Tudorel Toader, prin intermediul lui Călin Popescu Tăriceanu, prin care speră să-și rezolve problemele”, a spus Cristian Tudor Popescu la digi24.ro.