MENIU

CSM: 6 judecători verificați pentru eventuale încălcări ale obligației de soluționare cu celeritate

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)

Șase judecători, în cazul cărora există indicii privind eventuale încălcări ale obligației de a soluționa cu celeritate cauzele penale, sunt verificați de Inspecția Judiciară, a anunțat joi Consiliul Superior al Magistraturii.

Cele șase cazuri au fost identificate în urma unui control al IJ privind respectarea dispozițiilor legale referitoare la modalitatea de instrumentare a cauzelor penale, având ca obiect infracțiuni de spălare de bani, evaziune fiscală, contrabandă și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al CSM transmis joi, scrie Agerpres.

"În situațiile în care s-a constatat că prelungirea duratei procedurilor este imputabilă judecătorilor, au fost demarate verificări prealabile, ceea ce a condus la sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare în cazul a șase judecători, cu privire la existența indiciilor privind eventuala săvârșire a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată — nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor", se precizează în comunicat.

Raportul IJ, întocmit în urma verificărilor efectuate la Înalta Curte de Casație și Justiție și la toate curțile de apel, a fost adoptat joi, cu observații, de Secția pentru judecători a CSM.

"Verificările au vizat identificarea cauzelor având ca obiect categoriile de infracțiuni menționate, analiza modalității de derulare a procedurilor, prin raportare la durata afectată soluționării cauzelor și la motivele obiective și subiective care au determinat prelungirea în timp a procedurilor, măsurile luate pentru asigurarea recuperării prejudiciilor, respectiv prezentarea datelor referitoare la valoarea prejudiciilor în respectivele cauze penale.

Scopul verificărilor a fost acela de a identifica, pe de o parte, metodele și practicile pozitive, dar și vulnerabilitățile și factorii de risc, în limitele competențelor instanțelor judecătorești, pentru a oferi suport și informație unei viziuni ce urmărește aplicarea corectă a legii și respectarea valorilor constituționale", se precizează în comunicat.

Pentru înlăturarea deficiențelor și reducerea riscurilor în cazul vulnerabilităților constatate, Secția pentru judecători a CSM a dispus luarea măsurilor administrative care se impun de către președinții de instanțe, precum și la intensificarea activității de învățământ profesional tematic în materia executării civile și penale, atât la nivel descentralizat, cât și prin Institutul Național al Magistraturii.

Peste 2.000 de dosare de criminalitate economico-financiară, cu un prejudiciu total care se ridică la câteva miliarde de lei, se află pe rolul instanțelor din România, potrivit raportului Inspecției Judiciare.