MENIU

Croația, zguduită de două noi cutremure. Ce magnitudine au avut acestea

Croația, zguduită de două noi cutremure

Croaţia a fost zguduită, în această dimineață, mai exact în jurul orei 9:00, de două noi cutremure cu o magnitudine de 3,5 și, respectiv, 2 pe scara Richter, potrivit Index, citat de Rador.

Potrivit primelor estimări ale Centrului Seismologic European-Mediteranean, cutremurul care a fost resimțit la ora 9:15 a fost de 3,5 pe scara Richter, iar epicentrul a fost la 18 kilometri vest de Sisak.

Croația a fost lovită, săptămâna aceasta, de mai multe cutremure. Ultimele dintre ele au avut loc miercuri, 30 decembrie. Vorbim despre două cutremure, de 4,7 și 4,8 pe Richter, care s-au produs în cursul dimineții de ieri și au avut epicentrul în regiunea Petrinja, fiind a treia zi de când țara este zguduită de sesisme.

Marți, 29 decembrie, a avut loc un alt cutremur cu magnitudinea de 6,4. Epicentrul seismului a fost la 46 de kilometri sud-est de capitala Croației, orașul Zagreb.

Cutremurul a ucis până acum 7 persoane, cinci bărbați și o fetiță de 12 ani. Surse din ministerul de interne croat afirmă că alte șase persoane sunt grav rănite, în timp ce 20 de oameni sunt răniți ușor.

De fapt, putem spune că săptămâna aceasta a început cum nu se poate mai prost, și asta deoarece luni 28 decembrie, a avut loc primul cutremur în apropiere de Zagreb, cu magnitudinea 5,2

Mai multe articole despre:
cutremur croatia