Criza se adânceşte în România! Anunţul făcut de autorităţi
Criza demografică din România se adânceşte. Populaţia României a scăzut în luna aprilie cu echivalentul a trei comune medii din ţară.
În aprilie, numărul locuitorilor României s-a redus cu aproape 8.400 de persoane comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Asta înseamnă o scădere într-o singură lună cu 43%. Este efectul reducerii natalităţii, în ciuda faptului că s-a ridicat plafonul indemnizaţiilor pentru creşterea copilului.
În luna aprilie 2017 s-au născut 12.453 copii, cu 17% mai puţini comparativ cu aprilie 2016.
Cumulat, în primele patru luni din acest an s-au născut peste 55 de mii 600 de copii, în scădere cu 12,3% faţă de primele 4 luni din 2016.
Experţii se aşteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în următoarele decenii. Ei spun că ăopulaţia României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite.