Criză la Buzău. Angajații din Prefectură intră în grevă și amenință cu blocarea alegerilor europarlamentare
Angajaţii din cadrul Instituţiei Prefectului Buzău vor întrerupe joi activitatea în semn de protest timp de două ore. Mai mult, aceștia amenință chiar cu blocarea desfășurării alegerilor europarlamentare.
Reprezentanţii Sindicatului "Egalitatea" consideră că salarizarea personalului din cadrul prefecturilor trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că Instituţia Prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În situaţia în care cererile nu vor fi soluţionate de către Guvern, liderii sindicali iau în considerare greva generală şi blocarea alegerilor europarlamentare din anul 2024. Potrivit unui comunicat transmis de angajaţii Prefecturii Buzău, se intenţionează blocarea tuturor procedurilor specifice organizării alegerilor, proceduri ce se realizează de către angajaţii din prefecturi (preluarea şi predarea buletinelor de vot, precum şi a celorlalte materiale necesare procesului electoral, asigurarea plăţii tuturor celor implicaţi în procesul electoral, s.a.).
"Protestăm în continuare pe motiv că salariile noastre nu au fost rearanjate aşa cum am sperat la greva din primăvară, adică noi am dorit atunci să trecem de la funcţiile teritoriale unde suntem încadraţi acum la funcţii de stat, în felul acesta şi salarizarea era alta, corespunzătoare atribuţiilor pe care le avem la Instituţia Prefectului. Nu s-a întâmplat absolut nimic, nimeni nu ne-a băgat în seamă, motiv pentru care astăzi facem acest protest, această grevă de avertisment iar dacă nici de această dată nimeni nu se a apleca asupra doleanţelor noastre, colegii mei sindicaliştii din Sindicatul 'Egalitatea' vor să declanşăm greva generală, se discută şi despre blocarea primelor alegeri, alegerile europarlamentare", a declarat Stelică Bordea, liderul Sindicatului din Instituţia Prefectului Buzău, grup afiliat Sindicatului "Egalitatea".
Angajaţii Prefecturii Buzău vor protesta în intervalul orar 10.00 - 12.00, timp în care programul cu publicul va fi suspendat.
"Problema este foarte serioasă dar nimeni nu vrea să se aplece cu interes asupra ei. Instituţia Prefectului Buzău numără în jur de 40 de angajaţi. Vom înceta activitatea timp de ore, programul cu publicul va fi întrerupt în toată această perioadă", a mai precizat Stelică Bordea.
Potrivit comunicatului de presă transmis de către salariaţii Prefecturii, un angajat al instituţiei încasează un salariu mai mic decât cel al unui angajat din Consiliul Judeţean, primăriile de municipii, oraşe şi serviciile publice deconcentrate.