MENIU

Criza din bugetul de stat, motiv de ceartă în coaliţia PSD-ALDE

Tariceanu îl bagă în şedinţă pe Teodorovici

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că-l va chema pe ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, la o şedinţă de coaliţie pentru a face o informare la zi cu privire la execuţia bugetară şi la proiectul bugetului de stat. El a spus că nu are o imagine a situaţiei.

"Vom discuta cu colegii din PSD ca ministrul de Finanţe să ne facă o informare la zi cu privire la execuţia bugetară până la finele lunii octombrie şi cu obiectivele care trebuie atinse până la sfârşitul anului, prin urmare care mai este nevoia de finanţare, dacă mai este nevoie de finanţare şi ce soluţuii se întrevăd în acest sens, precum şi cu proiecţia bugetului anului 2019. Cred că în această săptămână vom reuşi să facem această discuţie, în aşa fel încât la nivelul Guvernului să se poată avansa pe acest subiect cât mai mult", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a precizat că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, va fi chemat la o şedinţă a conducerii coaliţiei de guvernare, nu la o întâlnire cu parlamentarii ALDE.

"O şedinţă în care să avem posibilitatea să ne formăm o imagine completă asupra execuţiei bugetare pe anul acesta. Nu am niciun fel de imagine până nu facem discuţia. Acesta e sensul discuţiei - să ne facă o prezentare. Înţeleg că la nivelul guvernului se discută despre nevoia unei a doua rectificări bugetare şi vrem să aflăm mai multe detalii", a adăugat liderul ALDE, potrivit Mediafax.

Atenţionat de jurnalişti că subiectul rectificării bugetare a fost discutat de social-democraţi, Tăriceanu a spus: "Eu nu stau să iau informaţii decât de la sursă. La nivelul coaliţiai, aşa e normal să se întâmple şi aşa cred că se va întâmpla, ministrul de Finanţe să ne facă o prezentare".

Mai multe articole despre:
buget execuţie bugetară