Criză de medicamente în farmacii. Ce spune Ministerul Sănătăţii
Cu două săptămâni înainte de anunţata scădere a preţului la medicamente, pacienţii nu mai găsesc tratamentele necesare în farmacii.
După bolnavii cronic, a venit rândul celor cu afecţiuni psihiatrice, de sânge şi ortopedice să alerge după medicamentele prescrise pe reţetă.
Producătorii avertizează că nu mai există nicio specializare medicală fără probleme.
În replică, Ministerul Sănătăţii asigură că stocurile sunt suficiente şi ameninţă cu verificări.
„Lipsesc anumite medicamente pentru HIV-SIDA, boli cardiovasculare, medicamente pentru afecţiuni oncologice, sunt destul de multe produse”, a afirmat Dan Zaharescu, reprezentantul producătorilor internaţionali de medicamente, conform digi24.ro.
Producătorii preferă deja alte pieţe, unde preţurile sunt de câteva ori mai mari.
Un exemplu este o pilulă pentru tratarea hepatitei C, care la noi costă 7 lei, iar în Germania 7 euro. Ultimul ordin de blocare a exportului paralel pentru 41 de substanţe, unele cu stocuri mici, expiră pe 30 iunie.
Până acum, niciun alt act nu a fost emis pentru a proteja medicamentele cu risc de dispariţie de pe piaţă după această dată.
„Pacientul disperă, unde mai pui că disperi şi tu pentru că birocraţia devine greoaie. Dacă dau o reţetă cu 5 medicamente risc, pentru că se întoarce şi spune: am găsit doar 3 şi am luat doar 3 - este un impact gros, grav, asupra felului în care se practică medicina”, a afirmat Gabriel Diaconu, medic psihiatru.