MENIU

Criză de medicamente? Farmaciile se aprovizionează de pe o zi pe alta de frica ieftinirilor

<p>Medicamentele contrafăcute alertează Europa: Fiecare cutie va avea un element de siguranţă</p>

Bolnavii români riscă să nu găsească în farmacii medicamentele de care au nevoie, în condiţiile în care de teamă să nu iasă în pierdere, după ce va intra în vigoare noul catalog al medicamentelor, farmaciile se aprovizionează de pe o zi pe alta.

Cei mai afectaţi sunt pacienţii cronici, care spun că au ajuns să facă turul farmaciilor, în căutarea medicamentelor de care au nevoie.

Conform prevederilor legale, farmaciile care au contract cu casele de asigurări de sănătate sunt obligate să aducă, în 24 de ore, medicamentele compensate şi gratuite pentru bolile acute care s-au epuizat şi în 48 de ore pe cele pentru suferinţele cronice, altfel riscă să rămână fără contract.

„Eu am probleme cu osteoporoza și tot am căutat ceva. Însă peste tot nu am găsit”, spune o femeie, conform digi24.ro.

Oamenii s-au plâns medicilor că nu-şi pot urma tratamentul prescris, iar aceştia confirmă că problema este la farmacii.

„Curiozitatea mea a fost mare să constat dacă pacienții sunt suficient de insistenți în a-și căuta medicamentele sau este o problemă în farmacii. Am constatat că din opt farmacii, una singură deținea cam 90% din medicamentele pentru care bolnavii ne adresează plângeri în fiecare zi că nu sunt de găsit”, spune dr. Luiza Demian, medic diabetolog.

Farmaciştii recunosc că au stocuri mici din anumite produse, pentru că nu vor să piardă bani. Intenţia anunţată de autorităţi de a aduce preţurile din România la nivelul celor din Uniunea Europeană ar putea duce la ieftinirea chiar şi cu 50% a peste o mie de medicamente.

„S-ar putea să vină ieftinirea la 1 iunie sau 1 iulie, nu știm exact momentul, motiv pentru care atât depozitele, cât și noi ne aprovizionăm în cantități mici”, explică Laura Vicaş, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Bihor.

Noile preţuri vor fi cuprinse într-un catalog naţional, care va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii, însă data lansării lui nu a fost încă anunţată.

Mai multe articole despre:
medicamente aprovizionare farmacii