MENIU

Cristian Tudor Popescu, veste-ŞOC despre criminalul de la Braşov. Aşa ceva este incredibil!

<p>Cristian Tudor Popescu</p>

Cristian Tudor Popescu a încercat să anticipeze perioada concretă pe care criminalul de la Braşov, cel care şi-a ucis cei trei membri ai familiei, o va petrece după gratii. Varianta şocantă a jurnalistului este că ucigaşul va fi condamnat la 15 ani închisoare pentru omor calificat, iar în trei-patru ani va fi eliberat.

CTP chiar a pariat că va avea dreptate.

"Individul de la Brașov care și-a omorât familia, aș paria că o să ia 15 ani pentru omor calificat - se ia de la 15 la 20 de ani. O să ia 15 ani pentru omor calificat și după trei-patru ani îl vedem liber. Am trecut prin multe prin viaţa asta, am trăit sub ceauşism, am trăit anii ăia negri 80, am trăit anii demenți, începutul anilor 90. Ce este acum, se întâmplă lucruri pe care le face statul, asta e problema. Le face statul! Niște lucruri la limita demenţei, a coşmarului. Nu-ți vine să crezi când vezi așa ceva! La fiecare emisiune avem câte o astfel de situație la care nu ai ce să comentezi. Te întrebi în ce țară trăiești, altfel ce să faci?", a spus Cristian Tudor Popescu la un post de televiziune.

Monica Buliga, femeia ucisă de soţ la Braşov, a fost înmormântată vineri, alături de cei doi copii, în comuna natală Tupilaţi, din judeţul Neamţ. Victimele triplei crime de la Braşov au fost conduse pe ultimul drum de aproximativ 200 de oameni, între care părinţii şi fratele criminalului.

Mai multe articole despre:
Cristian Tudor Popescu criminal brasov