MENIU

Cristian Cioacă și-a aflat sentința în cazul Elodiei. Cum va reacționa băiețelul lui

Lovitură dură pentru Cristian Cioacă

Fostul poliţist Cristian Cioacă a fost condamnat la 16 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu nouă ani. Decizia a fost luată de magistrații de la tribunalul Argeș. Fostul poliţist a fost, de asemenea, obligat să plătească familiei Ghinescu daune morale de câteva sute de mii de euro.

Judecătorii au stabilit suma de 150.000 de euro ca despăgubire pentru mama Elodiei, Emilia Ghinescu, şi 100.000 de euro despăgubire pentru Robert Constantin Ghinescu, fratele avocatei dispărute. De asemenea, instanţa a stabilit daune morale în cuantum de 130.000 de euro pentru Patrick-Matei Cioacă, fiul poliţistului şi al avocatei, notează presa locală. 

Tribunalul Argeş a admis contestaţia formulată de Cristian Cioacă împotriva sentinţei din 21 iunie a.c., prin care Judecătoria Piteşti îl condamnase la 18 ani de închisoare. Magistraţii au contopit pedepsele şi au dispus aplicarea pedepsei cele mai grele de 15 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca fostul poliţist Cristian Cioacă.

Cazul Elodia Marilena Ghinescu a fost demarat dupa dispariţia avocatei romane Elodia Marilena Ghinescu în seara de 29 august 2007.

Cazul a deschis o lungă anchetă a politiei si procuraturii, puternic mediatizata in presa romaneasca. Elodia Ghinescu si Cristian Cioaca au impreuna un baiat, Patrick, nascut in ianuarie 2005. Dupa disparitia mamei, copilul a fost dat in ingrijirea bunicilor paternali din comuna argeseana Albota. 


Mai multe articole despre:
sentinţă tribunal Cristian Cioacă