MENIU

Criminalul din Onești a fost transferat la un spital de rang superior - Cum se simte autorul dublei crime

Dublă crimă Onești

Criminalul din Onești, Gheorghe Moroșan, a fost transferat miercuri la Spitalul Județean de Urgență Bacău, deoarece starea de sănătate i s-a deteriorat. Acestuia i s-a efectuat Computer Tomograf cap, torace, abdomen și se așteaptă rezultatul analizelor de sânge efectuate pentru stabilirea unei conduite terapeutice ulterioare.

„În jurul orei 17.00 a fost transferat de la Spitalul Municipal Onești un bărbat de 65 de ani implicat în incidentul cu victime de la Onești. Întrucât starea pacientul s-a deteriorat, a început să facă febră, s-a decis trimiterea acestuia în Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru efectuarea unui Computer Tomograf și internarea într-un spital de rang superior. A fost internat în secția de Anestezie Terapie Intensivă prin intermediul secției de chirurgie.

S-a efectuat Computer Tomograf cap, torace, abdomen și se așteaptă rezultatul analizelor de sânge efectuate pentru stabilirea unei conduite terapeutice ulterioare”, a precizat Adina Lupu, directorul medical al SJU Bacău, potrivit unei agenții de presă.

Reamintim că doi bărbați au murit în urma unei luări de ostatici petrecute luni seara, la Onești, județul Bacău. Cei doi muncitori au fost sechestrați de proprietarul casei în care făcea reparații, ulterior fiind înjunghiați mortal de bărbatul în vârstă de 68 de ani.

În prezent, agresorul se află în stare gravă la spital după ce a fost împușcat în brațe și picioare de polițiștii sosiți la fața locului pentru că nu s-a supus ordinelor. 

Citește și Gest TERIBIL în Onești: Doi oameni au fost uciși într-o luare de ostatici! Atacatorul, în stare gravă la spital, după ce mascații l-au împușcat de mai multe ori

Mai multe articole despre:
dubla crima onesti criminal onesti