MENIU

Crimă urmată de sinucidere, într-un hotel din București: minoră de 17 ani, înjunghiată mortal. Agresorul, surprins de camere când și-a cumpărat un cuțit!

Crimă urmată de sinucidere, într-un hotel din Capitală! O minoră de 17 a fost omorâtă de un tânăr de 24 de ani. Camerele de supraveghere din zonă l-au surprins pe bărbat într-un magazin din apropiere în timp ce-și cumpăra un cuțit, cel mai probabil arma crimei.

Totul ar fi pornit din cauza geloziei duse la extrem. Adolescenta de 17 ani ar fi vrut să se despartă de iubitul ei, însă acesta nu a fost de acord.

Ucigașul ar fi fost surprins de camerele de supraveghere din zonă în timp ce cumpăra un cuțit de la un supermarket, în timp ce iubita lui îl aștepta în hotel.

După ce ar fi omorât-o cu mai multe lovituri de cuțit, tînărul și-a pus capăt zilelor. 

Detalii șocante - filmul crimei 

La data de 25 iunie 2024, Poliția Capitalei - Secția 20 Poliție a fost sesizată de către o femeie, angajată a unei unități hoteliere din Sectorul 6, în jurul orei 12.00, prin apel 112, cu privire la faptul că într-una dintre spațiile de cazare s-ar afla două persoane, care prezintă urme de agresiune.

La adresă s-au deplasat polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care a constatat decesul celor două persoane, un bărbat și o femeie, în vârstă de 24, respectiv 17 ani, ce se aflau într-o cameră a hotelului menționat.

Cadavrul unui bărbat a fost găsit în camera unui hotel din Otopeni - Polițiștii, șocați când au văzut despre cine e vorba

În urma cercetării efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 24 de ani a suprimat viața tinerei, după care a procedat la suicid cu un obiect tăietor-înțepător, a informat Poliția.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Institutul Național de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

Mai multe articole despre: