MENIU

Crima de la poligonul din Bucureşti! Imagini de la locul crimei de pe camerele de supraveghere

Crima de la poligonul din Bucureşti! Incident dramatic, soldat cu doi morţi, la un poligon de tir sportiv din Capitală, aflat pe Şoseaua Olteniţei. Un client şi-a împuşcat aseară instructorul, apoi şi-a luat viaţa, în condiţii rămase pentru moment neelucidate.

Crima de la poligonul din Bucureşti! Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei 19:30.

Am efectuat cercetarea la faţa locului. urmează să stabilim împrejurările în care s-a produs decesul celor două persoane. Principala versiune de lucru ar fi omorul urmat de sinuciderea celei de-a doua. Suntem într-o fază incipientă, urmează să facem necropsia", spune RAREŞ STAN, procuror.

Din primele informaţii, o a treia victimă a fost scoasă în viaţă din mijlocul gloanţelor.

Instructorul Nicolae Tănase, care şi-a pierdut viaţa aseară, era chiar directorul poligonului. Avea 56 de ani şi era un fost sportiv de performanţă, care a câştigat multe competiţii sportive la nivel naţional. La finalul carierei sale a fost recunoscut de Federaţia Română de Tir ca fiind antrenor emerit al acestui sport.

Poligonul în care s-a produs tragedia a fost înfiinţat în 2009 şi aparţine companiei UTI Systems, specializată pe sisteme şi soluţii de siguranţă. În cadrul antrenamentelor este permisă folosirea muniţiei letale, cu glonţ sau alice. Oricine poate veni aici să închirieze o linie de tragere şi i se pun la dispoziţie antrenor, armement şi muniţie. La fel s-ar fi întâmplat şi aseară, când instructorul a început o lecţie obişnuită de tir care s-a sfârşit dramatic, însă.

Cazul este acum în atenţia Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei, dar şi a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Circumstanţele producerii acestei tragedii ar putea fi lămurite destul de uşor, deoarece în poligonul de antrenament există montate camere de luat vederi.