MENIU

Creştinii îl prăznuiesc joi, 17 martie, pe Sfântul Cuvios Alexie, "omul lui Dumnezeu"

Sfântul Cuvios Alexie pomenit în calendarul creștin ortodox, la 17 martie, s-a născut la Roma, în vremea împăraților Arcadie (395-408) și Onoriu (395-423), din părinți creștini, foarte bogați, Eufimian și Aglaida.

Părinții au dorit ca fiul lor să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnică de neam împărătesc. În noaptea nunții, Alexie a fugit, în taină, pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică). A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani la Edesa, în Siria.

În acest timp, părinții l-au căutat și au ajuns chiar până la biserica din Edesa, dar nu au știut că unul din săracii din pridvorul bisericii era chiar fiul lor. Simțindu-se în pericol de a fi descoperit, a hotărât să meargă la casa părinților săi, la Roma, ca un necunoscut. Tatăl său l-a primit ca pe un sărac oarecare și, nemaifiind cunoscut de nimeni, și-a petrecut viața înaintea porții casei în care se născuse.

Când a simțit că i se apropie sfârșitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, dar și toată viața sa, consemnând unele taine știute numai de părinți, iar după ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul, fiind găsit a doua zi de părinți și slujitorii casei.

Aceștia, au luat trupul Cuviosului Alexie și l-au îngropat pe muntele Aventin. Moaștele Sfântului au fost găsite în anul 1216. Astăzi, se păstrează într-o biserică din Roma, zidită în cinstea Sfântului Bonifaciu și a Sfântului Alexie.

Sursa: Agerpres