Creșterea prețurilor energiei și gazelor, plafonată cu 15% pentru gospodăriile din Franța
Franţa va plafona anul viitor creşterea preţurilor energiei şi gazelor pentru gospodării la 15%, a declarat miercuri prim-ministrul Elisabeth Borne, pentru a atenua impactul asupra consumatorilor provocat de cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii, transmite Reuters.
Plafoanele vor costa statul 16 miliarde de euro şi vor împiedica dublarea facturilor gospodăriilor.
Statul va oferi şi granturi pentru cei mai săraci, cu un cec de până la 200 de euro pentru 12 milioane de gospodării.
Borne a spus că noul plafon pentru preţurile gazelor va intra în vigoare în ianuarie, în timp ce noul plafon pentru energie electrică va urma o lună mai târziu.
”Suntem hotărâţi, la fel ca la începutul crizelor cu care ne confruntăm, să acţionăm, să ne adaptăm şi să protejăm poporul francez şi economia noastră”, a spus Borne într-o conferinţă de presă.
Anterior, Executivul Uniunii Europene a subliniat planurile de a strânge peste 140 de miliarde de dolari de la firmele energetice pentru a ajuta la protejarea gospodăriilor şi a întreprinderilor de creşterea preţurilor care ameninţă să provoace recesiune economică şi insolvenţe.
Franţa a cheltuit deja miliarde de euro pentru măsuri de atenuare a impactului inflaţionist al creşterii preţurilor energiei. A plafonat creşterea preţurilor reglementate la energie în acest an la 4% şi a forţat compania de utilităţi de stat EDF (EDF.PA) să vândă mai multă energie electrică rivalilor cu mult sub tarifele pieţei.
De asemenea, Franţa a îngheţat preţurile reglementate ale gazelor rezidenţiale la nivelurile din octombrie 2021.
Gospodăriile cu încălzire pe gaze vor plăti, în medie, cu 25 de euro în plus în fiecare lună, în loc de 200 de euro în plus fără un plafon de preţ, în 2023, prognozează guvernul.
Susţinătorii strategiei guvernamentale fac referire la rata inflaţiei din Franţa, cea mai scăzută din Uniunea Europeană în august,de 6,5% în termeni armonizaţi cu UE.
Unii critici spun că limitele sunt nesustenabile şi vor însemna probleme financiare mai târziu.
Franţa, unde se află cel mai mare număr de reactoare nucleare din lume, după Statele Unite, este mai puţin expusă decât vecinii săi la o reducere a aprovizionării cu gaze ruseşti, ca represalii pentru sancţiunile occidentale.
Dar un număr fără precedent de întreruperi ale funcţionării reactoarelor a dus producţia de energie nucleară din Franţa la un nivel minim din ultimii 30 de ani, adăugându-se crizei energetice la nivel de continent.
Nu există niciun risc de întrerupere totală în Franţa în această iarnă, dar unele întreruperi de curent nu pot fi excluse în timpul vârfurilor de cerere, a spus mai devreme operatorul de reţea RTE.