MENIU

Creștere SPECTACULOASĂ a cazurilor de Covid-19 în Irlanda de Nord! Autoritățile, în alertă

Coronavirus

Situație tensionată în Irlanda de Nord, după raportarea a peste 1.700 de cazuri de infectare cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat din luna ianuarie și până în prezent. 

Vorbim despre 1.776 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, înregistrate astăzi, după 537 duminică, 1.402 sâmbătă şi 1.380 vineri. De asemenea, s-a înregistrat un deces, numărul total ajungând la 2.163.
 
Varianta Delta, cunoscută și ca varianta indiană - care a stârnit îngrijorare la nivel mondial ca urmare a faptului că este mai contagioasă și se răspândește mai repede - a devenit predominantă în regiune. 
 
Şi numărul pacienţilor internaţi a crescut, ajungând la 109, din care şapte sunt la Terapie intensivă, relatează HotNews.ro.