MENIU

Credeau că nu mai poate fi salvată şi au deconectat-o de la aparate! Ce a urmat este INCREDIBIL

Janet Gunningham, în vârstă de 61 de ani, a devenit celebră peste noapte, după ce s-a confruntat cu o problemă uriaşă. Mai exact, ea riscă să ajungă într-un azil de bătrâni, dacă nu strânge banii necesari pentru un căruţ cu rotile.

Diagnosticată cu meningită, familia ei s-a aşteptat la ce e mai rău, iar veştile proaste n-au întârziat să apară. Mama a patru copii, aceasta a suferit un atac cerebral din cauza bolii, ceea ce i-a agravat şi mai mult starea de sănătate.

Ulterior, medicii de la spitalul din Bristol le-au spus rudelor că nu mai este nicio speranţă şi că o vor deconecta de la aparate, pentru ca natura să-şi urmeze cursul. Întreaga familie s-a adunat în jurul femeii, inclusiv soţul ei, Alan, dar şi cei patru copii ai săi, relatează wowbiz.ro.

„Fratele meu i-a şoptit în ureche: ‘Dacă esti încă acolo şi poţi să mă auzi, atunci să deschizi ochii şi să lupţi pentru tatăl nostru'”, a povestit unul dintre copiii femeii. La scurt timp, Janet a clipit. Ea a reuşit să-şi revină în mod miraculos, începând să respire fără ajutorul aparatelor.

Acum, femeia se simte bine, însă se teme că va ajunge într-un azil dacă nu va strânge bani pentru a-şi achiziţiona un cărucior cu rotile.
 

Mai multe articole despre:
spital salvat aprate