Crește salariul minim în Spania. Sub ce sumă netă nu ai voie să fii plătit
Spania, a patra economie a zonei euro, va majora cu 22% salariul minim lunar, la 900 de euro (1.019 dolari), a anunţat miercuri premierul Pedro Sanchez, scrie Realitatea Financiara.
Majorarea, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a fost acceptată împreună cu partidul Podemos (stânga radicală), ca parte a eforturilor premierului socialist de a obţine suficient sprijin pentru adoptarea în Parlament a proiectului de buget pe 2019.
Guvernul de la Madrid ar urma să aprobe prin decret această creştere într-o şedinţă excepţională, în data de 21 decembrie, la Barcelona. Reuniunea va trimite un semnal că Executivul vrea să sprijine 'prosperitatea pentru toate teritoriile'", a afirmat Sanchez.
În octombrie, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), care guvernează fără o majoritate şi are nevoie de sprijinul unor formaţiuni parlamentare mai mici pentru a trece proiectele legislative, a ajuns la un acord bugetar cu partidul anti-austeritate Podemos.
Acordul cu Podemos, care include majorarea salariului minim, creşteri de taxe şi o reformă a pieţei chiriilor şi este aşteptat să obţină şi susţinerea altor partide, înlătură acum în mare parte acest risc.
Spania ar urma să înregistreze o creştere economică de 2,6% în 2018 şi de 2,3% în 2019, peste media din UE, potrivit Agerpres. Economia spaniolă a intrat în cel de-al cincilea an de expansiune.