Cozmin Guşă: "Securism. Trecut, prezent, consecinţe fatale"

Concluzia consultantului politic este una sumbră, dar iată, în rândurile de mai jos, analiza lui Cozmin Guşă:

"Să definesc Securismul ar fi o ambiţie ce depăşeşte posibilităţile unui editorial, dar este neîndoielnic că şi eu şi alţii, cu acces la informaţiile semnificative ale ultimelor zeci de ani, avem datoria de a reîncepe să scriem despre asta.

Îmi propun totuşi să redeschid azi subiectul Securismului, tocmai pentru că reprezentanţii acestui “curent” au ajuns să domine deciziile majore ale momentului (într-un fel imperceptibil publicului!), atât în politică, mass-media şi mai ales în justiţie, cu consecinţe ale căror nocivitate este înspăimântătoare. Şi folosesc cuvinte tari, meritat, dupa o atentă analiză.

Ce ne revolta în perioada comunistă legat de Securism: cenzura, blocajul informaţional, informatorii colegi de servici/vecini/rude/etc. , implicarea securiştilor în actul de justiţie, infiltrarea redacţiilor mass-media şi a altor zone de vectorizare a opiniei publice, şi-ar mai fi. Despre metodele prin care Securismul domina viaţa publică atunci să menţionez doar şantajul, recompensa materială, exploatarea tarelor de caracter, aplicate toate asupra agenţilor activi de implementare, să zicem cel puţin 500.000 de români, ce formau un fel de “armată a represiunii securistice”.

Ce-a rămas azi de tip securistic în viaţa publică şi ce-ar fi nou? Cenzura a devenit un fel de autocenzură, impusă prin agenţi plătiţi, patroni de presă şantajaţi, scriitori ameninţaţi sau colaboraţionişti; blocajul informational s-a topit în sintagma manipulatorie de tip “definirea agendei zilei interesantă pentru publicul nostru” (ceva sofisticat oricum); informatorii sunt omniprezenţi, explozia online-ului multiplicând maximal monitorizarea vieţii private a celor care contează; actul de justiţie, evident decis prin acţiuni de presiune şi şantaj, fie în baza unor monitorizări curente, dar mai ales în baza celebrei arhive “SIPA”, de care toţi se interesează, dar mai nimeni nu vrea să observe public cine, cum şi de ce a subtilizat-o; infiltrarea redacţiilor mass-media, “secretul lui Polichinelle”; ce e mai tare însă în Securismul post '89, faţă de cel comunist, este acţiunea de tip securistic la vârful TUTUROR partidelor politice actuale, de unde vine clar şi colapsul activităţii de partid, de tip constructiv, în interesul cetăţeanului, s.a.m.d.

Dacă e aşa, şi este (!), cum a fost posibil asta în condiţiile în care mai toţi am acţionat antitotalitar şi am operat cu ideea despinderii de dictatură, comunism şi Securism în 1989? Pe scurt: în fapt noi am scăpat doar de dictatură; Comunismul s-a perpetuat post ’89 fără mari probleme, Iliescu şi ai săi mulţi (unii nebănuiţi!) au condus în continuare; partidele istorice, declarat anticomuniste, au fost împănate generos cu informatorii şantajabili ai diverselor servicii secrete comuniste; Justiţia a lucrat în baza vechilor reţele pre ’89, care n-au fost deranjate cu mai nimic, ba chiar au fost folosite cu maximă eficienţă de către ‘’cunoscători’’; Iar mass-media a avut o perioadă de relativă libertate până la începutul celui de-al doilea mandat Băsescu, fiind apoi gâtuită treptat de nişte călăi nevăzuţi, până la ‘’cvasisufocarea’’ de azi.

Ei bine, neosecurismul descris de mine mai sus, era latent, dar eficient, si s-a consolidat şi ‘’afirmat public’’ exact în epoca Basescu. Si-au fost şi avertismente publice că se va întampla aşa: reţin din 2005 un editorial al lui Cristian Tudor Popescu ce anunţa corect “Securism după comunism”; la despărţirea mea de Băsescu, în ianuarie 2005, vorbeam public despre pericolul celei “de-a doua frăţii a securităţii”; si-au mai fost câteva. Îmi amintesc, de seamenea, că prin 2006 am cerut oficial desfiinţarea SIPA, fiind evidentă nocivitatea asupra actului de justiţie prin şantajele practicate pe baza monitorizării vieţilor personale ale procurorilor şi judecătorilor. S-a făcut, dar atentie, doar după ce Macovei&company au copiat dosarele şi i le-au predat (sau nu?!) lui Florian Coldea, ce a folosit acele ‘’date utile’’ inclusiv pentru ca să-i faca drum lin lui Basescu pe la CCR şi deciziile legate de suspendare.

Întrebare tare: cum de s-a reinstaurat Securismul în plin proces de integrare euroatlantica a României? Varianta de răspuns: din pricina unor mari disensiuni ale ‘’clubului SUA-UE’’, legate nu doar de corupţia din jurul lui Adrian Năstase, dar şi de incapacitatea noului preşedinte Băsescu de a lucra cu partidele politice, euratlanticii au ales ca interlocutor şi colaborator principal în Romania SERVICIILE , unde în ‘’epoca marinarului’’ se instalaseră deja la conducere oameni cu puternică apetenţă de tip securistic (după modelul capitanului “Băse”!), aşa cum isprăvile cuplului Maior-Coldea au demonstrat. În aceste condiţii, a fost relativ simplu ca neosecurismul să se reinstaureze, nederanjat deloc de reprezentanţii partenerilor strategici, ce-au preferat complicitatea cu partenerii lor cvasiexclusivi, ce nu erau nici politici şi nici ‘’civili’’. Desigur că se poate dezvolta mult demonstraţia, cu fapte şi situaţii incluse, şi este evidentă azi excluderea factorului politic şi civil de la decizia reală, dar şi preeminenţa Securismului ce influenţează prin “vectori recrutati”, gen Dragnea, Orban sau oricare alt decident politic, inclusiv de la partidele mici. E rău? E foarte rău din multe motive, şi în primul rând pentru că nu reprezintă normalitatea.

Alte semne? Unul, de genul deciziei CCR din 16.03.2016, prin care a fost desfiinţat binomul SRI-DNA. Cu două remarci, una bună, una rea: acea decizie CCR nu s-a putut lua fără acordul (sau iniţiativa!) SRI, si-a fost în defavoarea Securismului; iar de rău, faptul că înregistrarile clare ale ‘’binomului’’ ce pot dovedi corupţia nu au primit încă vreun aviz de conformitate, fapt ce afecteaza grav nu numai munca unor procurori sau recuperarea sumelor furate, dar decredibilizează major actul anticorupţie.

Alt semn rău, de genul trecerii generalului Coldea de partea lui Dragnea & Comp., acţiune care este de natură nu doar să asigure flotabilitatea unui regim politic neprofesionist şi corupt, aruncând în derizoriu partea folositoare a muncii “binomului”, dar este şi clar destabilizatoare pentru strategia de renormalizare a activităţii SRI în defavoarea securismului, care a fost practicată clar în mandatul lui Hellvig.

Aceasta ar fi o schiţă pentru descrierea momentului actual legat de Securism. În baza ei am putea imagina destul de simplu teribilele framântări individuale sau de grup, rezultate din confruntarea posibilelor porniri pozitive ale unor decidenţi cu teamă feroce de şantaj, trecut neprescris, agende dictate de apartenenţa la servicii străine, etc. şi fără multe exemple necesare, îmi ajunge s-o urmăresc cu tristeţe maximă pe Alina Mungiu-Pippidi , ale cărei expertiză şi tendinţe au căpătat aprecierea celor care contează, până acum ceva vreme…

Şi-ncă ceva: Securismul e greu de identificat şi suportat atunci când e generat de stat, însa acum, când se privatizează, capătă o identitate monstruoasă şi va genera consecinţe fatale".