MENIU

Cozmin Guşă: Pe teritoriul Republicii Moldova vorbim despre un conflict îngheţat

"Este un început de an furtunos din punct de vedere geopolitic. Pe teritoriul Republicii Moldova vorbim despre un conflict îngheţat", a spus Cozmin Guşă, marţi seară, la Realitatea TV, după ce Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a preşedintelui Igor Dodon, în urma sesizării depusă de deputaţi ai Partidului Democrat, după ce şeful ţării a respins pentru a doua oară candidaturile la funcţiile de miniştri.

Consultantul politic a tras atenţia asupra faptului că acest conflict îngheţat din Republica Moldova ar putea fi dezgheţat în anul 2018, "când lumea se reaşează şi ordinea mondială schimbată deja se va implementa într-un fel mai clar pentru oamenii de specialitate".

"Este un început de an furtunos din punct de vedere geopolitic, dar evenimentele nu sunt atât de grave pe cât par. Este bine să discutăm asta ca să clarificăm treburile la începutul unui an pe care noi l-am anunţat că va fi foarte tensionat din punct de vedere geopolitic. Pentru ca să aşezăm treburile într-un mod corespunzător, trebuie să reamintim că în afara lucrurilor care se pot discuta despre Republica Moldova în legătură cu Rusia sau cu România, în mod evident trebuie să discutăm iniţial despre faptul că pe teritorul Republicii Moldova există un conflict îngheţat de către autorităţile ruseşti, cum au mai multe conflicte îngheţate în zona fost sovietică, dar acest conflict din Transnistria este posibil să fie dezgheţat în 2018, când lumea se reaşează şi ordinea mondială schimbată deja se va implementa într-un fel mai clar pentru oamenii de specialitate, mai puţin clar pentru oamenii implicaţi, aici vorbim atât despre cetăţenii din Republica Moldova, românii de acolo, cât şi despre românii noştri care sunt foarte atenţi", a spus Cozmin Guşă.

Consultantul politic a adăugat că Guvernul din Republica Moldova este condus, de fapt, de liderul de facto Vlad Plahotniuc. "Dodon, la rândul lui, chiar dacă s-a declarat "putinist" sau rusofil, el este un preşedinte al Moldovei care se va afla în continuare în zona de influenţă a lui Vlad Plahotniuc", a amintit Guşă.

"Ce se întâmplă de fapt? Faptic, Guvernul, care este condus de prim-ministrul Filip, dar de fapt este condus de liderul de facto al Moldovei, Vlad Plahotniuc, încearcă nişte numiri în zone-cheie pentru decizia administrativă de la Chişinău, care numiri nu sunt bine-văzute de către rusofili sau de către rusofilii declaraţi. Leancă, după cum bine ştiţi, este şi fost prim-ministru şi fost ministru de externe şi, mai important, este un fost angajat al Ambasadei Uniunii Sovietice de la Bucureşti, de dinainte de 1989. Tănase, la rândul lui, este un moldovenist, dar de tentă pro-română, care are rădăcini puternice şi tot în legătură cu Vlad Plahotniuc. Practic, Dodon refuză aceste numiri care i-ar da o putere mult mai mare în interiorul Guvernului, pe nişte zone-cheie, care sunt pregătite pentru luptele geo-politice care urmează şi acuma Dodon, sigur că... o face cu toată gura, dar nu trebuie să presupunem că o face chiar din convingere, pentru că Dodon, la rândul lui, chiar dacă s-a declarat "putinist" sau rusofil, el este un preşedinte al Moldovei care se va afla în continuare în zona de influenţă a lui Vlad Plahotniuc. Spunem toate lucrurile pentru că, în mod sigur, dacă eu le ştiu sau noi le ştim, ele sunt ştiute şi de către strategii de la Kremlin şi atunci jocul trebuie să devină într-un fel transparent şi pentru observatorii din România care sunt interesaţi de aşa ceva", a zis Cozmin Guşă.

"La Chişinău avem o situaţie explozivă", a spus Guşă, care a reiterat faptul că Republica Moldova este o ţară "majoritar rusofilă, deocamdată".

"În mod concret, la Chişinău avem o situaţie foarte explozivă, mai ales din momentul în care autorităţile ruseşti au cerut arestarea lui Plahotniuc. O decizie definitivă a Instanţei a impus arestarea lui Plahotniuc, care este conducătorul de facto al Moldovei. În această situaţie complicată va reamintesc că Plahotniuc s-a dus de urgenţă în SUA, a avut o vizită mai mult de decor, o întâlnire cu câţiva parlamentari şi din acel moment, a semnalizat că se desparte într-un mod clar şi neaşteptat pentru mediul de afaceri de legătura, de influenţa de la Kremlin. Vă daţi seama într-o ţară majoritar rusofilă, deocamdată, sunt şi foarte mulţi moldoveni dedicaţi unirii cu România... Este un butoi cu pulbere care stă să explodeze în următoarea perioadă", a mai afirmat consultantul politic.

Cozmin Guşă a tras un semnal de alarmă: "Vorbim despre fraţii noştri de peste Prut care trăiesc într-o ţară cu un conflict îngheţat care poate să fie dezgheţat oricând la intenţia autorităţilor ruseşti". Consultantul politic a mai spus că "Putin, asigurându-şi realegerea în funcţia de preşedinte, va da drumul la toate instrumentele geopolitice de război, între care intră şi dezgheţarea acestor conflicte din zone fost soviectice".

"Simplitatea faptului prin care el este suspendat poate să ne sugereze că este vorba de un joc de scenă acolo, care nu va mai rezista foarte mult. Să ai un preşedinte suspendat de 2 ori pe trimestru doar ca să rezolvi nişte probleme pe care el nu doreşte să şi le asume, pentru ca să-şi afirme în continuare rusofilismul, este uşor de citit într-o cheie geopolitică. Acuzele lui sunt mai mult formale, trebuie să ne uităm cu mai multă atenţie la ce se va genera de acum înainte într-o Republică Moldova cu o majoritate parlamentară controlată de Vlad Plahotniuc. O majoritate care din pricina faptului că Plahotniuc se doreşte a fi arestat de autorităţile ruseşti, bineînţeles că va continua să-şi identifice noi aliaţi, iar cel mai aproiat aliat este România. Pentru România aceste joc de despărţire a apelor, cu condiţia ca diplomaţia noastră să fie suficient de inteligentă, matură, poate să fie şi o veste bună. Dar, atenţie! Vorbim despre fraţii noştri de peste Prut care trăiesc într-o ţară cu un conflict îngheţat care poate să fie dezgheţat oricând la intenţia autorităţilor ruseşti. Nu cred că se vor întâmpla aceste lucruri înainte de realegerea lui Putin din martie, dar sunt convins că treburile vor avansa de la finalul lui martie, după ce Putin, asigurându-şi realegerea în funcţia de preşedinte, va da drumul la toate instrumentele geopolitice de război, între care intră şi dezgheţarea acestor conflicte din zone fost soviectice", a avertizat Guşă.

Consultantul politic a analizat şi poziţia pe care trebuie s-o adopte ţara noastră în lumina noilor evenimente de la Chişinău.

"România se va poziţiona doar într-un mod discret şi informal, ăsta este pronosticul meu, cum a făcut-o şi până acuma. Şi cum este bine s-o şi facă. România nu poate să fie partener de beligeranţă geopolitică pe subiectul Moldova, care este un alt stat independent şi suveran. Nici nu are greutatea geopolitică în faţa Rusiei să facă acest lucru şi ar da apă la moară unei falange care stă în spatele lui Dodon şi care atunci ar putea să reclame în faţa instituţiilor internaţionale o încercare de ingerinţă în problemele interne, lucru pe care Dodon l-a şi făcut până acuma şi va continua să-l facă. Avem 2 jucători de formă, 2 actori falşi în conflictul de la Chişinău: un Dodon care se preface că nu este omul lui Plahotniuc şi un Traian Băsescu, care se preface că ar fi un preşedinte cu autoritate de partid politic la Chişinău, el este preşedintele de onoare al Partidului Unităţii Naţionale. Important pentru autorităţile româneşti este să-şi controleze foarte bine pionii care există acolo pe teren, care să fie mai eficienţi decât piesele de şah mult mai grele şi mai infiltrate de mult timp ale Federaţiei Ruse", a concluzionat Cozmin Guşă.


Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă Republica Moldova