MENIU

Cozmin Guşă: Cazul Lucan nu trebuie folosit pentru creşterea notorietăţii DIICOT

Cazul medicului Mihai Lucan nu trebuie folosit pentru notorietatea DIICOT. O spune consultantul politic Cozmin Guşă. Acesta susţine că ancheta trebuie să vizeze faptele din dosar şi să se meargă strict pe aplicarea legii. 

"În primul rând vreau să fac o remarcă cu caracter uman: Să le fie ruşine comentatorilor publici şi analiştilor care l-au umilit pe Alexandru Arşinel. Alexandru Arşinel a fost salvat de la moarte de acel rinichi care se investighează dacă a fost la rând, dacă a fost mai urgent. Dar să îl supui unui linşaj mediatic pe Arşinel care nu a supărat niciodată pe nimeni. Este deplasat să faci asta doar ca să faci pe placul unora care vor să facă spectaculos acest caz. Dacă mă uit la acest caz, pe de-o parte la ce a zis procurorul şi pe de altă parte la ce a zis judecătoarea, atât de diferit de procuror, dacă văd lista de vedete, de la Alexandru Arşinel, la Emil Boc, la Dâncu şi la alţii care urmează să fie chemaţi în acest caz, nu mă duc cu gândul decât la ofensiva prostească din punct de vedere mediatic pe care a avut DNA-ul lui Daniel Morar atunci când au distrus fotbalul româneasc", a explicat Cozmin Guşă.

Conform lui, în timpul primului mandat a lui Băsescu, DNA-ul a avut o strategie să îşi facă o notoritate publică şi a hotărât să îşi facă această notorietate pe spatele fotbalului, distrugând acest sport. "Că aveam patroni certaţi cu legea, puteam să îi chemăm, să le luăm cu banii, să îi amendăm, fără a distruge cluburile de fobal. Dar, strategia DNA-ului a fost să distrugă cluburile de fotbal, iar superterii au aplaudat ca proştii la început, iar DNA-ul şi-a crescut brusc notoritatea. Aici intervine responsabilitatea celor de la DIICOT să se uite cu atenţie la acest caz şi să nu folosească cazul Lucan pentru a da notoritate instituţiei", a precizat acesta, adăugând că nu trebuie să uităm că avem rechizitorul judecătorului care ne spun cu totul altceva decât procurorii şi să se verifice dacă este vorba despre un caz coadă corect sau dacă se foloseşte acest caz al unui profesor pentru a da notorietate DIICOT-ului.

"Riscul este foarte mare. Din timpul fostului ministru Vlad Voiculescu, transplantul a avut de suferit. Noi atunci făceam circa 500 de transplanturi pe an la un preţ de 4-5 ori mai mic decât în occident. Astăzi mai facem sub 200 de transplanturi, restul le plătim unor clinici din occident şi aici se adună zeci de milioane. Vorbesc despre acest lucru ca să vă daţi seama ce responsabilitate avem. Acele transplanturi erau făcute în procent de peste 90% de către 3 medici remarcabili: profesorul Lucan, profesorul Sinescu şi profesorul Irinel Popescu. Cine răspunde pentru declinul transplantului din România şi nu dezvoltarea lui dacă nu este cumva un plan în spate legat de aşa ceva? Aici este responsabilitate", a afirmat consultantul politic.

Cozmin Guşă a precizat că s-a abţinut să vorbească despre acest caz întrucât îl cunoaşte pe profesorul Lucan de foarte mult timp. "Probabil că sumele alea imense de bani care există acolo nu au justificare, iar asta trebuie să fie cercetat şi, dacă este dovedit ca fiind ilegale, profesorul Lucan să răspundă pentru asta. Trebuie să fim în stare să despărţim o strategie mediatică de o strategie clară de învinovăţire pentru că riscăm să distrugem şi alte sectoare ale medicinii româneşti", a mai spus acesta, aducând aminte de cazul medicului Brădişteanu care a fost achitat în final după ani în care a fost învinovăţit şi mulţi oameni cărora le putea salva viaţa nu au mai putut merge la el din cauza procesului.

"Şi la Lucan trebuie să vedem ce este şi să lăsăm ambiţiile unora de a face un caz mediatic şi să mergem pe lege. Spun aceste lucru pentru că am văzut că ceea ce spune judecătoarea este total diferit de ceea ce a spus procurorul şi de aici vine şi responsabilitatea DIICOT şi a altor instituţii din justiţie", a încheiat Cozmin Guşă.

Mai multe articole despre:
DIICOT Cozmin Guşă Alexandru Arşinel Mihai Lucan