Gușă: "România putea fi mai utilă blocului euro-atlantic dacă dezvolta un dialog cu Rusia"
Consultantul politic, Cozmin Gușă, a explicat, miercuri, în cadrul unei intervenții telefonice la emisiunea lui Rareș Bogdan "Jocuri de Putere" că România își putea demonstra utilitatea în cadrul blocului euro-atlantic dacă reușea să dezvolte un dialog cu Rusia, însă azi nu mai avem nicio altă șansă decât parteneriatul cu SUA și trebuie să le câștigăm încrederea americanilor.
"Nu suntem în conflict cu rușii și nu ar fi trebuit să fim niciodată. Pe bilețelul din 2002, la vizita lui Bush în România, în perioada episodului cu curcubeul scria cî România trebuie să fie un pod către Moscova. George Bush a spus public si poate nu a făcut rău. În acest drum euroatlantic România ar fi trebuit să își arate utilitatea, putea chiar să dezvolte un dialog cu Rusia. Numai că serviciile secrete sunt foarte puternice. Dacă ne gândim din ce cauză nu ne-am putut integra definitiv pe linie euro-atlantică și de ce nici rușii nu ne primesc cu brațele deschise, există o explicație simplă. Importul și exportul de gaze din Rusia a fost realizat prin companii care aparțineau serviciilor secrete ruse, iar restul de profit s-a dus în zona gri pe care partenerii noștri occidentali au monitorizat-o mereu. Azi nu mai avem nicio altă șansă decât parteneriatul cu SUA și trebuie să ne chinuim să le câștigăm încrederea americanilor pentru că am ratat orice conexiune cu Rusia", a explicat Cozmin Gușă la Realitatea TV.
Potrivit acestuia, atât Adrian Năstase și Ion Iliescu, cât și Traian Băsescu nu doar că au păcălit partenerul rus, dar l-au dus de nas într-un mod pe care Rusia nu îl putea accepta.
"Un cap de pod are nevoie să fie stabil. Am fi putut fi mai utili putând să comunicăm cu Rusia. Cei care azi sunt în partida americană trebuie să facă mari eforturi, să putem să contăm mai mult decât o insulă proamericană. Azi nu mai putem fi linistiți. Cei care ne analizează cu lupa, în războiul deja instalat între cele două mari forțe, sunt atenți la cea mai mică mișcare. Cei care au probleme cu justiția, personale sau de grup, pe axa Tăriceanu - Ponta, au suficiente motive să arunce fumigene pe piață, iar instituții ale statului cum e SRI și probabil nu e SIE pot să se îngrijoreze despre direcția pe care o luăm. Ultimele decizii de la CCR de inspirație băsistă au o legătură cu acest joc", a mai spus consultantul politic.
Cozmin Gușă, a explicat anterior, în cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, că având în vedere conflictul instalat între SUA și Rusia, între blocul euroatlantic și blocul euroasiatic, "practic și în România se face o demarcație" între instituțiile statului, care încearcă integrarea cu partenerul strategic, și zona corupților unde "este evident că se joacă partida rusească".
"Este limpede că cu partida americană, partenerul nostru strategic, în acest moment, joacă într-un fel extrem de corect instituțiile statului SRI, DNA, establishmentul de putere instalată, fără niciun dubiu Dacian Cioloș sau Klaus Iohannis, iar, pe de altă parte devine din ce în ce mai evident că cealaltă partidă politică nostalgică, majoritarii din Parlament, așezați așa după o axă Tăriceanu - Ponta joacă, în mod evident, o partidă rusească. Dacă ne uităm la cum se împarte și în România trendul, vedem această parte a instituțiilor statului - Președinție, Guvern, SRI, DNA - care încearcă această integrare cu partenerul strategic și joacă corect pentru România, iar, pe de altă parte, în zona corupților, lipsită de reformă politică, în Parlament, este evident că se joacă partida rusească, care nu poate să fie afișată pentru că e o partidă mai rușinoasă. Este evident că acest meci e instalat", a spus Cozmin Gușă.