MENIU

COVID-19, Serbia: Un oficial al Guvernului a murit de coronavirus

COVID-19, Serbia: Un oficial al Guvernului a murit de coronavirus

Un responsabil al guvernului de la Belgrad, Branislav Blazic, a decedat după ce a contactat SARS CoV-19, au confirmat miercuri surse guvernamentale sârbe pentru cotidianul belgrădean Blic.

Blazic, secretar de stat în Ministerul pentru Protecţia Mediului, fusese într-o vizită în oraşul său natal Kikinda, unul din focarele epidemiei de coronavirus pe teritoriul Serbiei, la mijlocul lunii martie. Guvernul a confirmat că el a fost pacient încă din data de 25 martie, după ce fusese spitalizat cu simptome severe ale maladiei COVID-19, scrie Agerpres.

Blazic era un membru proeminent al Partidului Progresist SNS al preşedintelui sârb Aleksandar Vucic. Conform postului de radio belgrădean B92, până în prezent în Serbia au fost înregistrate 900 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, între care 23 de decese.

Mai multe articole despre:
serbia coronavirus