MENIU

Covid-19: Regina Elisabeta a II-a, deși s-a văzut cu Boris Johnson, este sănătoasă

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a întâlnit ultima dată cu prim-ministrul Boris Johnson, testat pozitiv cu noul coronavirus, pe 11 martie şi are în continuare o stare de sănătate bună, a anunţat vineri un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham.

"Regina s-a întâlnit ultima dată cu prim-ministrul în data de 11 martie şi respectă toate recomandările medicale referitoare la starea ei de sănătate", a precizat acelaşi purtător de cuvânt de la Buckingham Palace.

Potrivit Press Association, logodnica însărcinată a prim-ministrului britanic, Carrie Symonds, face parte din grupul persoanelor vulnerabile îndemnate să evite contactul cu pacienţi care prezintă simptome de COVID-19.

Carrie Symonds, al cărei bebeluş urmează să se nască în vara acestui an, a fost sfătuită de asemenea să ia în serios recomandările de distanţare socială.

Deşi femeile însărcinate nu par să contracteze mai des noul coronavirus decât populaţia generală, sarcina în sine modifică sistemul imunitar al viitoarelor mame şi reacţiile organismului la infecţiile virale.

Un set de recomandări publicat joi de Colegiul Regal de Obstetricieni şi Ginecologi (RCOG) din Marea Britanie afirmă că infecţiile virale pot "ocazional fi asociate cu mai multe simptome severe, iar situaţia ar putea fi la fel şi pentru COVID-19".

Conform specialiştilor britanici, deşi riscurile rămân mici în mare măsură, profesioniştii din domeniul sănătăţii ar trebui să fie atenţi la simptomele mai severe de COVID-19 în rândul femeilor însărcinate şi testate pozitiv, precum pneumonie şi dificultăţi respiratorii.

RCOG afirmă că opinia generală a experţilor este în prezent aceea că bebeluşii încă nenăscuţi prezintă riscuri mici de a fi expuşi la COVID-19 pe durata sarcinii.

Totodată, în prezent nu există suficient de multe date medicale care să sugereze un risc crescut de avort pentru femeile însărcinate diagnosticate cu COVID-19.

RCOG a reiterat recomandările Guvernului de la Londra, potrivit cărora femeile însărcinate "ar trebui să fie extrem de atente la evitarea contactului cu persoane cunoscute care au COVID-19 sau cu acelea care prezintă posibile simptome".

"Femeile ajunse dincolo de cea de-a 28-a săptămână de sarcină ar trebui să fie foarte atente la distanţarea socială şi la minimalizarea contactului cu persoanele din jurul lor", precizează RCOG, informează agerpres.

Mai multe articole despre:
coronavirus covid-19