Covid-19 la Penitenciarul Găești
Un angajat al Penitenciarului Găești a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Acesta lucrează în sectorul operativ și ultima dată a fost la serviciu pe 27 iulie, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
”Administraţia locului de deţinere a informat Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa şi a demarat procesul de identificare a contacţilor, aceştia urmând a fi scoşi din serviciu şi înlocuiţi cu personal de rezervă”, mai transmite ANP.
Reprezentanţii unităţii au precizat că se menţine în continuare conduita preventivă prin dezinfectarea periodică a spaţiilor, triajul epidemiologic al cadrelor şi monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor custodiate, nefiind identificată simptomatologie specifică până în prezent, notează realitateadedambovita.net