Costel Alexe: Pădurea Băneasa și alte păduri din apropierea marilor orașe vor deveni păduri-parc
Ministerul Mediului va propune ca pădurile din apropierea marilor orașe să fie protejate și să devina păduri-parc. Printre acestea se numără și Pădurea Băneasa. Declarația îi aparține ministrului, Costel Alexe, și a fost făcută cu prilejul Conferinșei Regionale "Pădurile Bucureștiului - Viziune și Strategie".
"Vreau să vă spun că, cel mai probabil în ședința de Guvern de astăzi, vom intra cu primele păduri-parc care vor trece din administrarea publică a statului român în administrarea publică a UAT. Și aici vorbim de solicitări venite de peste tot, de la Suceva la Hunedoara, de la Timișoara, Pădurea Vedere, la Câmpulung, de la București către administrații și, evident, va fi posibil peste tot. Am avut discuții cu conducerea Romsilva pentru a identifica la nivel național toate acele județe unde putem să trecem suprafețe de pădure din producție în păduri-parc, să le avem pentru recreere", a afirmat Alexe, citat de Ziare.com.
Potrivit acestuia, odată cu trecerea acestor păduri-parc din administrarea publică a statului în cea a UAT, adminstrațiile publice locale vor trebui, "cu fonduri locale, guvernamentale sau mai ales fonduri europene", să amenajeze piste de biciclete și pentru alergare, să monteze bănci, coșuri pentru gunoi sau surse de iluminat.
"470 de hectare din pădurea publică a statului român a trecut din pădure de producție în pădure-parc și trebuie ca bucureștenii și cei din județul Ilfov să se bucure de ea", a mai spus ministrul.
La nivelul municipiului București și al județului Ilfov există circa 788 de hectare de pădure, acre sunt încadrate ca pădure-parc. Cele 9 arii naturale protejate concentrate în jurul Bucureștiului sunt: Parcul Natural Văcărești, lacul și pădurea Cernica, lacul și padurea Snagov, Gradiștea, Caldarusani, Dridu și zona protejată Scroviștea.