Copil de 15 ani, mort la scăldat. A vrut să se răcorească după ce a ieșit de la școală
Salvatorii au fost chemați să intervină după ce un copil de 15 ani a intrat în râul Bega să facă o baie și nu a mai ieșit. Băiatul voia să se răcorească după ce a plecat de la școală.
O tragedie a avut loc în județul Timiș. Un copil de 15 ani și-a pierdut viața în apele râului Bega. Adolescentul a vrut să se răcorească după ce a ieșit de la școală.
Elevul de clasa a VIII-a a plecat împreună cu două colege la scăldat. După câteva minute, fetele au văzut că băiatul nu mai iese din apă și au intrat în panică. Acestea au sunat de îndată la 112, iar echipajele l-au găsit în scurt timp.
Tânărul de 15 ani a fost adus la mal, iar salvatorii l-au resuscitat mai bine de jumătate de oră, însă, în ciuda eforturilor, copilul nu a mai răspuns manevrelor de prim-ajutor.