MENIU

Cooperarea SUA-Rusia pe tema Siria "este la terapie intensivă, dar încă mai are puls"

Secretarul de stat american John Kerry și omologul său rus, ministrul de externe Serghei Lavrov, au avut vineri o convorbire telefonică pe tema situaţiei din Siria.

Cooperarea diplomatică între Statele Unite și Rusia în privința Siriei este "la terapie intensivă, dar încă mai are puls", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington vineri, după convorbirea telefonică între John Kerry și Serghei Lavrov.

Cei doi nu au înregistrat progrese semnificative, dar au lăsat deschisă comunicarea pentru contacte ulterioare, a informat purtătorul de cuvânt Mark Toner, citat de Reuters. El a adăugat că SUA sunt "la un pas" de suspendarea contactelor bilaterale cu Rusia privind Siria.

La Moscova, ministerul de externe a făcut cunoscut după convorbirea dintre Kerry și Lavrov că Rusia este gata să "normalizeze" situația la Alep, unde armistițiul convenit cu SUA ar fi fost încălcat în repetate rânduri de forțele conduse de grupul cunoscut anterior sub numele de Frontul Nusra.

"Partea rusă și-a reafirmat deschiderea pentru continuarea analizei unor posibilități suplimentare, alături de partenerii americani, pentru normalizarea situației la Alep", se arată într-un comunicat postat pe site-ul de internet al ministerului.

Potrivit Agerpres, Moscova acuză Washingtonul că nu a reușit să separe opoziția moderată din Siria de grupurile teroriste, ceea ce a permis Frontului Nusra să se ascundă în spatele altor grupări, cu care SUA cooperează.

Convorbirea telefonică dintre cei doi șefi ai diplomațiilor a avut loc la o zi după ce Kerry afirmase că nu are rost să continue negocierile, "în contextul genului de bombardamente" care au loc în Siria.

Vineri, ministrul adjunct de externe al Rusiei, Mihail Bogdanov, a afirmat că militarii ruși și americani se întâlnesc zilnic și fac schimb de informații despre situația din Siria. El a avertizat că ar fi "absolut contraproductiv" ca SUA să doteze opoziția siriană cu sisteme portabile de apărare antiaeriană și a respins categoric acuzațiile americane că Rusia ar bombarda forțele de opoziție, transmite agenția RIA, preluată de Reuters.

Mai multe articole despre:
Rusia Siria