MENIU

Conturile liceului cu predare în limba română din Tiraspol, ÎNGHEŢATE. Băsescu cere INTERVENŢII

Conturile liceului cu predare în limba română din Tiraspol, ÎNGHEŢATE. Băsescu cere INTERVENŢII / Foto: MEDIAFAX

Preşedintele Traian Băsescu solicită misiunii OSCE în Republica Moldova şi tuturor celorlalte instituţii responsabile să intervină pentru a asigura accesul tuturor elevilor la libera alegere a limbii române ca limbă de studiu, urmare a "presiunilor administrative" făcute de Tiraspol, informează MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, "Traian Băsescu a luat act cu preocupare de presiunile administrative din partea autorităţilor separatiste din regiunea nistreană la care sunt supuse şcolile în limba română aflate sub administrarea autorităţilor Republicii Moldova".

Preşedintele Băsescu consideră că "acţiunile represive şi provocatoare împotriva cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor care doresc să studieze în limba română sunt inacceptabile şi trădează încălcarea consistentă a drepturilor omului în regiunea separatistă".

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, solicită Misiunii Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Republica Moldova şi tuturor celorlalte instituţii responsabile să intervină pentru a asigura accesul tuturor elevilor, pe baza opţiunii făcută de părinţii lor, la învăţătură şi la libera alegere a limbii române ca limbă de studiu, cu atât mai mult cu cât aceasta este limbă de stat în Republica Moldova", se mai arată în comunicat.

Conturile liceului teoretic cu predare în limba română Lucian Blaga, de la Tiraspol, au fost blocate, a anunţat, luni, directorul instituţiei, Ion Iovcev, în cadrul unei întruniri la Ministerul Educaţiei, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

Iovcev a subliniat, în cadrul acestei reuniuni la care au participat cele opt şcoli cu predare în limba română de la Tiraspol, că această măsură riscă să blocheze activitatea instituţiei.

Guvernul de la Chişinău şi-a reiterat criticile la adresa autorităţilor transnistrene pentru situaţia şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, potrivit postului de radio Europa Liberă.

Ministrul Educaţiei şi Biroul pentru reintegrare au subliniat că aceste presiuni şi obstrucţionarea procesului instructiv-educativ de către reprezentanţii de la Tiraspol sunt inacceptabile.

Tot luni, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, şefa misiunii OSCE în R. Moldova, Jennifer Brush, a afirmat că în cadrul tensiunilor din jurul şcolilor transnistrene ar trebui să prevaleze dreptul la educaţia copiilor.

Liceul Teoretic cu predare în limba română Lucian Blaga din Tiraspol a fost percheziţionat, la începutul lui decembrie, de către angajaţii procuraturii transnistrene, iar directorul instituţiei şi adjunctul său au fost interogaţi.

Motivul invocat de procuri atunci a fost plângerea unui membru al colectivului. Autorul sesizării s-ar fi plâns că i s-a reţinut din salariu şi că a suferit presiuni din partea conducerii instituţiei.