MENIU

CONTROVERSE: Când devine alcoolul dăunător

CONTROVERSE: Când devine alcoolul dăunător

Dacă vreţi să vă relaxaţi cu un pahar cu vin, aceasta ar putea să fie ştirea pe care o aşteptaţi de mult. Potrivit unui cercetător cunoscut, a bea mai mult de o sticlă de vin pe zi nu dăunează sănătăţii.

Un cercetător susţine că persoanele care depăşesc cantitatea minimă permisă de alcool ar putea trăi mai mult decât abstineţii, notează dailymail.co.uk.

Doctor Kari Poikolainen a lucrat pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca expert în problema alcoolului. El a examinat cercetările efectuate pe parcursul zecilor de ani în cazul consumului de alcool. Potrivit recomandărilor actuale, un bărbat nu ar trebui să consume CONTROVERSE: Când devine alcoolul dăunător mai mult de patru unităţi pe zi, în timp ce o femeie nu ar trebui să depăşească trei unităţi, echivalentul aproximativ al unui pahar mare de vin.

O sticlă de vin are zece unităţi. Doctorul Poikolainen consideră că băutura devine dăunătoare în momentul în care sunt depăşite 13 unităţi pe zi.

De asemenea, el consideră că cei care depăşesc limita actuală recomandată au şanse să trăiască mai mult decât abstinenţii.

"Dovezile arată că , iar consumul exagerat este mai rău decât a nu consuma deloc. O cantitate moderată poate să fie mai mare decât recomandările valabile în prezent", susţine Poikolainen.

Totuşi cercetătorul este contrazis de Julia Manning, membră a grupului de reflecţie 2020Health. "Este un punct de vedere care nu ajută în această dezbatere. Sunt făcute afirmaţii pentru care nu vedem dovezile", susţine aceasta. "Alcoolul este o toxină, iar riscurile depăşesc beneficiile", adaugă Manning.

Mai multe articole despre:
sănătate alcool vin