Contractul pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, semnat de Nicușor Dan și Radu Mihaiu. Când vor fi RELUATE lucrările și care este termenul pentru FINALIZAREA proiectului
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, în urmă cu scurt timp, într-o postare pe contul său de Facebook, că a fost semnat contractul de asociere cu Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamne Ghica, unde lucrările s-au oprit la sfârșitul lui 2020. Potrivit edilului, valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, iar circa 80% din sumă va fi asigurată din bugetul Capitalei. Restul de 20% vor fi alocați de Primăria Sectorului 2, din bugetul propriu. În postarea făcut, primarul nu avansat vreun termen legat de finalizarea lucrărilor.
"Am semnat ieri contractul de asociere dintre Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica.
Valoarea totală a investiției este de 144 milioane lei, circa 80% din sumă urmând să fie asigurată din bugetul Capitalei, iar restul de 20% din bugetul Sectorului 2.
Banii există, deci nu vom avea goluri de finanțare, urmând să înaintăm cu lucrările cât se va putea de repede, pe baza planificării tehnice.
Am promis bucureștenilor finalizarea acestui pasaj și mă țin de cuvânt", a scris Nicușor Dan, în postarea menționată.
Un anunț similar a făcut, ieri, și primarul Sectorului 2. Tot pe Facebool, Radu Mihaiu a scris că "după o pleiadă de hățișuri birocratice complicate", a semnat, miercuri, contractul de asociere cu Primăria Municipiului București (PMB) privind Pasajul Doamna Ghica.
"În paralel s-a lucrat la deblocarea contractelor de execuție și s-au stins datoriile", a spus Mihaiu, precizând că, astfel, se intră "în linie dreaptă cu acest proiect".
Potrivit edilului Sectorului 2, lucrările vor reîncepe în perioada următoare, mai exact undeva la început de iulie, acesta menționând că a primit "promisiuni ferme că până în septembrie lucrările la sol vor fi finalizate".
"Acest lucru va decongestiona traficul din zonă și se vor putea continua lucrările fără a mai crea un disconfort oamenilor care trec prin zonă", a arătat Radu Mihaiu.
Mai multe articole despre:
nicuosr dan
pmb
radu mihaiu
primar sectorul 2
pasajul doamna ghica
reluare lucrari pasaj doamna ghica