MENIU

Consilierul lui Victor Ponta a fost blestemat de fostul şef Dacia

<p>Autostrada Nădlac-Arad va fi inaugurată pe 11 iulie.</p>

Aniversare cu blesteme la uzina Dacia. Consilierul onorific al lui Victor Ponta, Mircea Drăghici, a fost blestemat de către fostul director al uzinei, Constantin Stroe. Motivul îl reprezintă tronsonul de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu, care se tot construieşte de şase ani fără utilaje, doar cu promisiuni politice şi licitaţii începute şi anulate.

“Domnule consilier Drăghici de mine nu scăpaţi până nu merg pe autostrada de la Pitesti la Sibiu. Şi vă blestem să mergeţi. Eu am fost săptămâna trecută şi să prindeţi un convoi de camionae cum l-am prins eu şi să pierdeţi o oră jumate în plus.”

Cu puţin timp înainte, Mircea Drăghici citise o scrisoare trimisă de premierul Ponta în care se arăta că prioritatea Guvernului este construirea tronsonului de autostradă dintre Piteşti şi Sibiu.

"Autostrada Piteşti Sibiu este pe primul loc în master planul de transport. Ştiu că au fost unele îngrijorări ale angajaţilor ca reprezentanţi ai conducerii Dacia Rno au transmis anumite semnale. Eu aşa cum am declarat la prima mea vizită oficială la uzina Dacia in calitate de prim minsitru, dar şi anul trecut, când am revenit la uzină, susţin în continuare autostrada Piteşti Sibiu.", a psus Mircea Drăghici.

În urmă cu aproximativ o lună, angajaţii de la Dacia Renault au protestat faţă de întârzierea lucrărilor la autostrada Piteşti-Sibiu, esenţială pentru uzină. Ponta i-a avertizat atunci că riscă să rămână fără locuri de muncă.

Pe cei 120 de kilometri care leagă Piteştiul de Sibiu nu s-a turnat nici măcar un metru pătrat de asfalt. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România trebuie să plătească un nou studiu de fezabilitate, ce costă 6,5 milioane de euro. Asta după ce în urmă cu şase ani a mai plătit încă 2,5 milioane de euro pentru un studiu similar, dar care a expirat între timp.

Mai multe articole despre:
consilier Victor Ponta Dacia blestem Constantin Stroe