MENIU

Conflict violent între 3 eleve ale unui liceu din Bistrița-Năsăud. 2 dintre ele au ajuns la spital

Ambulanța și poliția, chemate la Liceul din Teaca

Incident violent într-un liceu din judeţul Bistriţa-Năsăud. 2 tineri au ajuns la spital după ce au fost bătute de o colegă mai mare. Totul a pornit de la o discuție în contradictoriu care a început încă de duminică, pe rețelele de socializare.

Din primele informaţii, o elevă de 18 ani, în urma unui conflict verbal, ar fi agresat fizic alte două eleve, de 18, respectiv 17 ani.
 
Elevele agresate, care sunt surori, au fost preluate de un echipaj al Ambulanţei şi transportate la UPU-SMURD Bistriţa pentru îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse locale, cele 2 s-ar fi încăierat după ce la sfârșit de săptămână ar fi început o discuție contradictorie pe rețele de socializare, una dintre ele acuzând-o pe cealaltă că i-ar fi furat niște bani.

Când s-au întâlnit la școală, s-au luat la bătaie, iar cei care se aflau prin preajmă, în loc să le despartă sau să anunțe profesorul de serviciu, au sunat direct la 112, potrivit TimpOnline.ro.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, a precizat, că una dintre fetele lovite prezenta traumatism cranian şi era uşor confuză, iar sora sa avea un traumatism facial şi un traumatism de membru superior, potrivit Agerpres. În paralel,  polițiștii cercetează și dacă acuzațiile de furt sunt fondate.