MENIU

Condiții deplorabile la Jocurile Olimpice. Sportivii se revoltă că dorm pe paturi de carton - VIDEO

Sportivii care participă la Jocurile Olimpice de la Paris sunt revoltați de condițiile în care sunt cazați. Mai mult, o înotătoare belgiană s-a infectat cu E-coli după ce a înotat în Sena, în cadrul competiției de triatlon. 

Sportiva se află internată în spital. De asemenea, o luptătoare din Republica Moldova le-a prezentat oamenilor cum doarme pe un pat din carton, în timp ce un campion italian a fost filmat cum a ajuns să doarmă în parc pentru că aerul era irespirabil în camera de hotel. 

Olimpici obligați să doarmă pe paturi de carton

Sportivii se plâng de condițiile din satul olimpic, acolo unde sunt cazați mii de jucători din toată lumea. Mai mulți sportivi, printre care și luptătoarea Irina Rîngaci din Republica Moldova, au arătat pe rețelele de socializare că paturile pe care dorm sunt din carton, iar saltelele sunt confecționate dintr-un burete simplu. 

Unii dintre ei spun că au avut nevoie, deja, de masaje pentru durerile de spate. Mai mult, camerele sunt mici, iar 10 sportive au fost nevoite să se pregătească rapid într-o cameră mică cu doar două băi.

Campionul mondial italian, surprins în timp ce doarme în parc

Și campionul italian Thomas Ceccon, deţinătorul recordului mondial şi medaliat cu aur la natație de 100 metri spate, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de condiţiile din Satul Olimpic. 

Acesta a spus că în nu există aer condiționat și că mâncarea este foarte proastă. Ulterior a fost surprins de un coleg cum a adormit în parc.

Sportiva belgiană, infectată cu E.coli după ce a înotat în Sena

Între timp sportiva belgiană Claire Michel se află internată de 4 zile la spital pentru că s-a infectat cu bacteria E-coli după ce a înotat în râul Sena în cadrul probei individuale de triatlon.

 Ca urmare, echipa Belgiei s-a retras din competiția de ștafetă mixtă. De altfel, și Elveția a fost nevoită să înlocuiască unii sportivi care s-au îmbolnăvit.