MENIU

Concedierea salariaților nu va mai putea fi posibilă în noi situații introduse în Codul Muncii. Sancțiuni pentru angajatori

O nouă lege care modifică multe prevederi ale Codului Muncii, care intră în vigoare sâmbătă, introduce interdicții suplimentare privind concedierea angajaților.

Prevederile privind încetarea relațiilor contractuale sunt introduse prin legea adoptată de Parlament pe 20 septembrie, care a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis pe 17 octombrie, devenind Legea nr.283/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Noul act normativ a apărut în Monitorul oficial în 19 octombrie, astfel că intră în vigoare în 22 octombrie, la trei zile de la publicare.

Noile modificări la Codul Muncii care prevăd drepturi suplimentare ale angajaților privind zilele de concediu, dar și privind interdicția de a fi concediați, în timp ce beneficiază de drepturi, mai noi sau mai vechi.

Astfel, sunt introduse noi situații în care angajații nu pot fi concediați, conform art 17 din Legea nr.283/2022, care completează art 59 din Codul Muncii.

Este vorba de drepturile salariaților prevăzute la art. 17 alin. (3), art. 18 alin. (1), art. 31, art. 39 alin. (1), art. 85 şi art. 194 alin. (2), respectiv când cere dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai favorabile dacă și-a încheiat perioada de probă și are o vechime de cel puțin 6 luni la același angajator sau când este în concediu de îngrijitor sau e în zile libere cauzate de urgențe familiale – introduse prin aceeași lege, când salariatul să își desfășoare activitatea în locuri de muncă diferite, când e în perioadă de probă sau în perioada de formare profesională.

Conform legii, salariații care consideră că au fost concediați pentru exercitarea acestor drepturi pot solicita angajatorului să prezinte, în scris, suplimentar motivele pe care s-a fundamentat decizia privind concedierea. Acestea nu sunt aplicabile situațiilor în care prin legi speciale se instituie proceduri prealabile prin care investigarea faptelor revine unei autorități sau unui organism competent.

Zile libere fără impact asupra concediului de muncă

Salariații vor putea beneficia de zile de concediu pentru îngrijire sau sprijin personal pentru o rudă sau persoană care locuiește la același domiciliu. „Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic”, arată un amendament admis. Perioada poate fi mai mare, dacă se stabilește prin legi speciale sau prin contract colectiv de muncă.

Prin rudă se înțelege fiul, fiica, mama, tatăl sau soțul/soția unui salariat.

Potrivit legii, această perioadă nu se include în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate.

Mai mult, prin derogare de la prevederile art.224 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, salariaţii care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asigurate, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei, scrie gandul.ro. Perioada concediului de îngrijitor constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Documentul arată că problemele medicale grave, precum și condițiile pentru acordarea concediului de îngrijitor, se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului sănătății

Pentru neacordarea concediului de îngrijitor salariaţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, angajatorii vor fi sancţionat cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

Alte modificări adoptate prevăd că „salariatul are dreptul de a absenta cel mult 10 zile lucrătoare de la locul de muncă în situaţii neprevăzute” ca de exemplu o urgenţă familială cauzată de boală sau de accident, iar modalitatea de recuperare a perioadei de absenţă va fi stabilită în acest caz de angajator şi salariat.

O altă prevedere nou introdusă se referă la obligaţia angajatorului de a acorda concediu paternal la solicitarea scrisă a salariatului.

Mai multe articole despre:
codul muncii concediere angajati