Compania Nvdia a lansat un procesor cu 192 de nuclee
Gigantul Nvidia a prezentat azi oficial noul monstru hardware din lumea procesoarelor mobile, Tegra K1, primul procesor cu 192 de nuclee.
Noul procesor va permite generaţiilor următoare de dispozitive mobile să ruleze jocuri sofisticate bazate pe motorul grafic Unreal Engine 4, al celor de Epic Games. Procesorul a fost proiectat pentru accelerarea dezvoltării de aplicaţii pentru procesarea imaginii şi recunoaşterea vorbirii, scrie jurnalul.ro.
Tegra K1 este disponibil în două variante compatibile. Prima versiune foloseşte o arhitectură quad-core pe 32-biţi, 4-Plus-1 ARM Cortex A15. A doua versiune foloseşte un nou procesor Super Dual Core proiectat integral de Nvidia pe o arhitectură de 64 biţi. Versiunea de 32 biţi va fi disponibilă în dispozitive în prima jumătate a anului 2014, în timp ce versiunea de 64 biţi va fi disponibilă în dispozitive în a doua jumătate a anului curent.
Tegra K1 este primul procesor mobil care oferă aceleaşi funcţii disponibile pe noua generaţie de console (Xbox One, PlayStation 4) şi o performanţă mai mare în comparaţie cu actuala generaţie de console (Xbox 360, PlayStation 3).